Fostul primar general Traian Băsescu va vota ”DA” la referendumul pentru redefinirea familiei

Fostul primar general al Capitalei Traian Băsescu spune că va merge la referendumul pentru redefinirea familiei în Constituţie şi va vota cu „DA”.

„În mod paradoxal, la noi referendumul este susţinut de socialişti, însă eu provin din familia popularilor europeni care sunt creştin democraţi şi încurajează familia. Voi merge la vot pentru un <Da> familia formată dintr-un bărbat şi femeie. Din punct de vedere politic, rămân un om de dreapta. (…) Am văzut discuţii legate de Constituţie, că nu ar permite modificare ar reduce anumite drepturi, aşa este, însă tot în Constituţie scrie că tratatele şi convenţiile internaţionale la care România este parte prevalează asupra Dreptului intern”, a declarat Traian Băsescu sâmbătă seară, la România TV.

Referendumul pentru redefinirea familiei în Constituţie va avea loc week end-ul viitor, pe 6 şi 7 octombrie. Întrebarea adresată alegătorilor la referendum va fi „Sunteţi de acord cu legea de revizuire a Constituţiei României în forma adoptată de Parlament?”, iar la aceasta alegătorii trebuie să răspundă cu „Da” sau „Nu”.

Plenul Senatului, în calitate de for decizional, a adoptat pe 11 septembrie proiectul legislativ care îşi propune revizuirea articolului 48 din Constituţie, în sensul că familia se întemeiază pe căsătoria între un bărbat şi o femeie, şi nu între soţi, aşa cum este în prezent. “Familia se întemeiază pe căsătoria liber consimţită între un bărbat şi o femeie, pe egalitatea acestora şi pe dreptul şi îndatorirea părinţilor de a asigura creşterea, educaţia şi instruirea copiilor”, se arată în propunerea de modificare a art. 48 alin. (1) din Constituţia României.

Cetățeanul TV

LĂSAȚI UN MESAJ

Vă rugăm să introduceți comentariul dvs.!
Introduceți aici numele dvs.