Traian Băsescu s-a întâlnit cu soția lui Omar Hayssam, care „probabil o să moară în închisoare”

moţiune de cenzură

Fostul primar general Traian Băsescu a declarat luni seara la TVR că a fost sunat de soţia lui Omar Hayssam şi că s-a întâlnit cu ea, care i-a spus că fostul om de afaceri sirian, condamnat la 23 de ani şi patru luni de detenţie, este „extraordinar de bolnav” şi „probabil o să moară în închisoare”.

„Am fost sunat de soţia dânsului şi am primit-o acum o lună. Mi-a spus că este extraordinar de bolnav şi probabil o să moară în închisoare. Sigur că nu pot spune că am pe conştiinţă faptul că l-am adus. Mi-am făcut datoria, dar nu aş vrea să moară cum au murit alţii în puşcărie. Dacă este în fază terminală, lasă-l în arest într-un spital, lasă-l să fie tratat. Dacă soţia lui mi-a spus adevărul. Şi aici avem o problemă cu penitenciarele. Îl ţin până moare, ca pe amărâtul acela de la Astra, Adamescu”, a afirmat Traian Băsescu.

El a spus că nu ştie motivul pentru care a fost contactat de soţia lui Omar Hayssam şi că a primit-o pe aceasta la el la birou: „Nu am primit-o pe ascuns, am primit-o la birou, cu personalul acolo, când mi-am dat seama că solicitarea să o primesc vine dintr-un motiv de disperare. Şi plec de la premisa că are vreo şapte copii, ceva de de genul acesta”.

Întrebat ce şi-ar dori în ceea ce îl priveşte pe Omar Hayssam, Băsescu a spus că ar vrea ca acesta să nu moară în puşcărie, pentru că nu e omeneşte”. El a mai spus că, probabil, Omar Hayssam ar putea fi transferat într-un spital, unde să beneficieze de tratament.

Omar Hayssam este încarcerat la Penitenciarul Mărgineni din judeţul Dâmboviţa. Omar Hayssam a fost condamnat în anul 2014 la 23 de ani şi patru luni de detenţie în urma contopirii pedepselor din cele trei dosare în care fusese condamnat pentru terorism, înşelăciune şi fraude, respectiv dosarul răpirii celor trei jurnalişti în Irak, dosarul înşelăciunii în cazul „Volvo” şi cel al fraudelor din cauza „Foresta Nehoiu”.

LĂSAȚI UN MESAJ

*