Trafic aerian în creștere la Aeroportul Henri Coandă. Peste 10 milioane de pasageri în nouă luni

trafic aerian în creștere

Compania Naţională Aeroporturi Bucureşti (CNAB) a raportat, în primele nouă luni ale anului, un trafic aerian în creștere accelerată la Aeroportul Henri Coandă, până la aproape 10,51 milioane de pasageri, cu 7,57% mai mult față de perioada similară a anului precedent.

În primele nouă luni din 2017 s-au consemnat 9,77 milioane de pasageri, cei mai mulţi fiind înregistraţi în luna august, respectiv 1,43 milioane, potrivit statisticilor publicate pe site-ul CNAB și citate de Agerpres.

Şi numărul mişcărilor de aeronave (aterizări şi decolări) a urcat în perioada ianuarie – septembrie 2018 pe cele două aeroporturi internaţionale bucureştene – Henri Coandă (Otopeni) şi Aurel Vlaicu (Băneasa) – ajungând la un total de 104.538, mai mare cu 5,90% faţă de cel înregistrat în 2017, în intervalul de timp similar.

În privinţa pasagerilor, vârful de trafic s-a înregistrat în luna august, când aeroporturile Capitalei au înregistrat 1,43 milioane de pasageri, cu 7,87% mai mulţi comparativ cu august 2017 (1,32 milioane de pasageri). Din punct de vedere al procentajului, cea mai mare creştere a numărului de pasageri s-a consemnat în luna aprilie, când în Bucureşti au ajuns 1,14 milioane de pasageri, cu 9,05% mai mulţi decât în aprilie 2017 (1,05 milioane).

Din totalul pasagerilor raportaţi de CNAB la nouă luni, cei mai mulţi au fost înregistraţi pe Aeroportul Internaţional Henri Coandă, respectiv 10,49 milioane (plus 7,55% faţă de perioada similară din 2017), iar restul, de 15.945, pe Aeroportul Internaţional Aurel Vlaicu (plus 19,98%).

În condițiile acestui trafic aerian în creștere, în Top 10 companii aeriene care au operat pe Otopeni în primele trei trimestre ale anului în curs, în funcţie de numărul de pasageri, au fost: Wizz Air, TAROM, Blue Air, Ryanair, Lufthansa, Turkish Airlines, Austrian Airlines, KLM, Air France şi British Airways.

Pe primul loc la capitolul destinaţii preferate ale pasagerilor companiilor aeriene ce au operat pe Otopeni în perioada de referinţă s-a situat Londra, urmată de Roma, Tel-Aviv, Paris, Milano, Istanbul, Cluj-Napoca, Amsterdam, Bruxelles şi Madrid.

Cetățeanul TV

LĂSAȚI UN MESAJ

Vă rugăm să introduceți comentariul dvs.!
Introduceți aici numele dvs.