Torționarul Alexandru Vișinescu a cerut întreruperea condamnării de 20 de ani pentru că este grav bolnav

Torționarul Alexandru Vişinescu nu a fost bătut, a căzut involuntar, astfel infirmându-se suspiciunile unei eventuale agresiuni

Curtea de Apel Bucureşti judecă o cerere de întrerupere a pedepsei formulată de torţionarul Alexandru Vişinescu, fostul comandant al Penitenciarului Râmnicu Sărat, condamnat la 20 de ani de închisoare pentru crime împotriva umanităţii.

Alexandru Vişinescu (născut în 1925) a solicitat întreruperea pedepsei cu închisoarea, invocând motive medicale. Cererea acestuia va fi judecată astăzi de către magistraţii Curţii de Apel Bucureşti.

Alexandru Vişinescu, fostul comandant al Penitenciarului Râmnicu Sărat, a fost condamnat definitiv, în 10 februarie 2016, la 20 de ani de închisoare în dosarul în care a fost găsit vinovat de crime împotriva umanităţii, decizia fiind o premieră din punct de vedere judiciar. Vişinescu este primul inculpat care a fost condamnat pentru fapte comise cu peste 50 de ani în urmă.

Procurorii Parchetului instanţei supreme l-au acuzat pe Vişinescu că, în perioada 1956-1963, când a fost comandant al Penitenciarului Râmnicu Sărat, a luat măsuri de persecutare a deţinuţilor politici încarceraţi.

Victimele torturii

Anchetatorii au identificat 138 de deţinuţi care au trecut prin Penitenciarul Râmnicu Sărat în mandatul lui Vişinescu. Doisprezece deţinuţi politici au murit în perioada în care penitenciarul a fost condus de Vişinescu.

Deţinuţii erau torturaţi fizic şi psihic, nu primeau medicamente şi îngrijire medicală, iar regimul impus de Vişinescu nu asigura condiţiile minime de supravieţuire pe termen lung.

„Totodată, netratarea bolnavilor, refuzul de transfer către spitalele penitenciar, degradarea stării de sănătate a condamnaţilor prin lipsa hranei, lipsa încălzirii, pedepsele aplicate discreţionar şi abuziv, condiţiile de detenţie inumane, relele tratamente, bătaia şi alte violenţe, ignorarea adreselor şi sesizărilor formulate de către deţinuţi erau tot atâtea acţiuni menite a duce la exterminarea fizică a persoanelor încarcerate”, potrivit procurorilor.

Alexandru Vişinescu a fost comandant al Penitenciarului Râmnicu Sărat din anul 1956 şi până la desfiinţarea închisorii, în 1963, fiind şi ultimul comandant al închisorii, unde a murit, în urma torturilor, Ion Mihalache.

Cetățeanul TV

LĂSAȚI UN MESAJ

Vă rugăm să introduceți comentariul dvs.!
Introduceți aici numele dvs.