Topul The Economist Intelligence Unit: Viena este cel mai bun oraș de locuit în acest an

cel mai bun oraş de locuit

Viena a fost desemnată cel mai bun oraş de locuit în 2018 în topul The Economist Intelligence Unit, depăşind Melbourne din Australia, care a ocupat prima poziţie în ultimii şapte ani.

Urcarea pe primul loc a Vienei este în strânsă legătură cu numărul scăzut de atacuri teroriste din Occident în acest an precum şi de rata scăzută a infracţionalităţii.

Pe ultimul loc se află capitala Siriei, Damasc iar imediat deasupra se situează Dhaka, capitala din Bangladesh şi Lagos, capitala Nigeriei. În top nu au fost incluse unele dintre cele mai periculoase oraşe din lume, precum Baghdad sau Kabul.

După Viena şi Melbourne, în primele zece se află: Osaka, Calgary, Sydney, Tokyo, Toronto, Copenhaga şi Adelaide. Viena şi Melbourne au avut punctaj maxim pentru sistemul de sănătate, educaţie şi infrastructură. Dar deşi Melbourne s-a situat mai bine la capitolul cultură şi mediu, a contat mai mult faptul că Viena a depăşit oraşul australian la stabilitate.

The Economist precizează că raportul tinde să favorizeze oraşele de dimensiuni medii din ţările bogate, cu o densitate mică a populaţiei. Oraşele mai mari şi mai aglomerate tind să aibă o rată a infracţionalităţii mai ridicată.

LĂSAȚI UN MESAJ

*