Tenismanul Dragoș Dima a semnat cu CSM București, echipă finanțată de Primăria Capitalei

0
41
Dragoş Dima

Tenismanul Dragoş Dima, component al echipei de Cupa Davis a României, a semnat cu CSM Bucureşti, echipă finanțată de Primăria Capitalei, potrivit unui comunicat dat publicității miercuri.

Sorana Cîrstea s-a alăturat recent secţiei de tenis a clubului CSM Bucureşti, unde este colegă cu Irina Begu şi Monica Niculescu.

Născut la 16 iunie 1992, Dragoş Dima ocupă în prezent locul 451 în clasamentul ATP, dar în urmă cu doi ani s-a aflat pe poziţia 286 în lume, aceasta fiind cea mai bună performanţă personală. ”Sunt entuziasmat, mă gândesc la performanţă, la a aduce cât mai multe trofee pentru mine şi pentru club. De doi ani sunt al doilea jucător al României, sunt optimist că pot urca şi mai mult în clasament”, a declarat Dragoş Dima.

„Dragoş este un jucător de viitor pentru CSM Bucureşti, dar şi pentru România. Sunt convins că va avea o creştere valorică foarte mare şi în curând se va apropia de top 100 mondial. De asemenea, este un om deosebit şi poate fi un model pentru sportivii tineri”, a precizat şi Alexandru Nedea, preşedintele secţiei de tenis de la CSM Bucureşti.

”Anul trecut a fost unul dificil, am făcut multe schimbări, am avut şi accidentări, dar sunt încrezător că în acest an lucrurile vor merge mai bine pentru mine. Pe plan naţional, CSM Bucureşti este unul dintre cele mai puternice cluburi. Am o companie selectă la tenis, mă simt bine şi mă bucur că am ajuns aici. Este clar că la CSM se face performanţă şi că aici sunt oameni care gustă din marea performanţă”, a mai spus Dima, care are în palmares şase titluri futures, cinci cucerite în 2016 şi unul în 2017.

LĂSAȚI UN MESAJ


*