Tel Drum a câștigat un contract cu Consiliul Județean Teleorman, primul pe acest an

Tel Drum a câștigat un contract

Compania Tel Drum a câștigat un contract, primul pe anul acesta, de la Consiliul Județean Teleorman, în valoare de 10 milioane de lei, scrie consilierul local la Sectorul 1 Clotilde Armand pe Facebook.

Potrivit publicației Liber În Teleorman, lucrările vor fi făcute la drumuri care au apărut într-un raport OLAF.

Lucrarea pe bani publici câștigată de Teldrum pe data de 11 ianuarie 2019 este, în fapt, o lucrare de modernizare a drumurilor județene 506 și 701, ambele fiind drumuri incluse într-un raport OLAF referitor la o fraudă cu fonduri europene, scrie publicația citată.

Tel Drum a câștigat un contract. Va repara drumurile construite de ea!

”Primul tun al anului 2019 este și cel mai amuzant, pentru că lucrarea pe bani publici câștigată de Teldrum pe data de 11 ianuarie 2019 este, în fapt, o lucrare de modernizare a drumurilor județene 506 și 701, ambele fiind drumuri incluse în raportul OLAF referitor la acea fraudă din fonduri europene, despre care ziarul nostru a mai relatat. Pentru că proiectele tehnice ale celor două drumuri au fost falsificate, în vederea maximizării accesului la bani europeni și a minimizării efective a cheltuielilor. Practic, Teldrum are acum datoria, dar și plăcerea, de a remedia niște probleme apărute chiar la drumurile construite tot de specialiștii companiei, dar atunci pe bani europeni. Acum, ca să nu mai deranjeze forurile europene sau ca să nu mai fie deranjată de ele, compania Teldrum s-a hotărât să se limiteze la Consiliul Județean Teleorman, care pur și simplu nu-i poate refuza nimic. Căci lanțul slăbiciunilor teleormănene e extrem de strâns în această perioadă”, scrie Liber în Teleorman.

LĂSAȚI UN MESAJ

*