Structura rezistenţă la metroul din Drumul Taberei e realizată peste 70%. Staţia Valea Ialomiţei e aproape gata

probleme la Magistrala 5 de metrou metroul de Otopeni

Drumul TabereiStructura de rezistență la metroul din Drumul Taberei, Magistrala 5: Secțiunea Râul Doamnei – Eroilor (PS Opera) este realizată în proporție de 71,76%, a anunţat vineri Metrorex.

Potrivit unui comunicat al companiei, cele mai avansate stații sunt Valea Ialomiței, unde lucrările la structura de rezistență au fost realizate în proporție de 99%, Romancierilor — 90%, Drumul Taberei 34 — 90% și stația Favorit — 93%.

„Magistrala M5 de metrou este unul dintre cele mai importante proiecte de infrastructură urbană din România iar odată cu punerea în funcțiune, estimată pentru sfârșitul anului 2016, acesta își propune transportul unui număr de circa 64.000 călători pe zi. Îmbunătățirea confortului călătorilor și a eficacității traficului se va realiza printr-un sistem de transport ce va îmbunătăți durata de deplasare pe coridorul servit, de la 32 de minute la 12 minute, cu o creștere a vitezei comerciale de la 13 kilometri/oră la 36 kilometri/oră”, precizează Metrorex.

Primul tronson al Magistralei 5 de metrou va avea o lungime de 6,871 kilometri și va număra zece stații: Eroilor, Academia Militară, Orizont, Favorit, Tudor Vladimirescu, Parc Drumul Taberei, Romancierilor, Valea Ialomiței, Valea Argeșului și Râul Doamnei. Noua magistrală de metrou din Drumul Taberei va crește atractivitatea transportului subteran, comparativ cu transportul rutie.

Proiectul Magistralei 5 de metrou este finanțat din fonduri structurale nerambursabile în cadrul Programului Operațional Sectorial Transport 2007-2013.

Cetățeanul TV

LĂSAȚI UN MESAJ

Vă rugăm să introduceți comentariul dvs.!
Introduceți aici numele dvs.