Statul român încearcă din nou să cumpere Cumințenia Pământului

Cumințenia Pământului

Ministrul Finanțelor, Ionuț Mișa, și ministrul Culturii, Lucian Romașcanu, vor încerca să aibă o nouă discuție cu proprietarii sculpturii lui Constantin Brâncuși, „Cumințenia Pământului”.

„Domnul ministru de Finanțe, împreună cu domnul ministru al Culturii, domnul Romașcanu, trebuie să încerce o nouă discuție, o ultimă discuție cu proprietarii celebrei sculpturi, să vedem care este ultimul preț”, a declarat premierul Mihai Tudose la TVR 1, conform Agerpres.

Întrebat dacă Guvernul are în vedere un prag financiar pentru această operă, șeful Guvernului a răspuns: „Nu (…) Ei vor discuta cu proprietarii (…) În măsura în care lucrurile se vor închide, în regulă. Nu, dăm banii înapoi cetățenilor și asta-i viața”.

Totodată, chestionat dacă s-a găsit calea pentru returnarea banilor, șeful Guvernului a spus: „Procedura a fost făcută, se găsesc oamenii. Dar haideți să epuizăm toate, chiar toate discuțiile cu proprietarii, dar (…) 11-15 milioane este enorm”.

De asemenea, prim-ministrul Tudose a mai afirmat că persoanele care au donat pentru această operă ar trebui să-i pună întrebări și fostului premier Dacian Cioloș.

„Cred că ar trebui să-i mai întrebați și pe ei sau (…) cetățenii care sunt foarte preocupați de un sit istoric poate-l întreabă și pe domnul Cioloș, că văd că n-are nicio problemă, cum au plecat niște negocieri (…). De la 4 milioane au ajuns la 11, s-a strâns un milion, le mai trebuia 11 — 10”, a mai afirmat Tudose.

Cetățeanul TV

LĂSAȚI UN MESAJ

Vă rugăm să introduceți comentariul dvs.!
Introduceți aici numele dvs.