Sindicaliștii Metrorex pichetează Ministerul Transporturilor. „Calea ferată au distrus-o, acum distrug şi metroul”

Ion Rădoi îl atacă dur pe Lucian Șova grevă generală la metrou greva de avertisment la metrou

Unitatea Sindicatul Liber de la Metrou va picheta joi și vineri, între orele 13,00-14,00, Ministerul Transporturilor, reclamând indiferenţa pe care ministrul Răzvan Cuc o manifestă faţă de accidentul din ianuarie de la Depoul Berceni.

„Ministerul Transporturilor pe cine reprezintă? Nu pe aceşti oameni, fie ei din metrou sau de pe calea ferată? Calea ferată au distrus-o, acum distrug şi metroul”, a declarat Ion Rădoi, liderului Unitatea – Sindicatul Liber Metrou. Prin acest protest, Rădoi îi cere ministrului Cuc să respecte legea si să dea curs comisiei de dialog social, nu să o ignore.

Una dintre cauzele incidentului de la metrou din 26 ianuarie, când două vagoane au sărit de pe şine în Depoul Berceni, este un software care a menţinut alimentarea vagoanelor, toate trenurile comportându-se la fel în timpul testelor efectuate după accident, au declarat miercuri angajaţi ai Metrorex. Angajaţii au precizat, în cadrul unei acţiuni a sindicatului desfăşurată la depou, că este vorba de un software „din China, venit via Turcia”, care face ca trenurile să se alimenteze singure.

Conducerea Metrorex a anunţat tot miecuri că nu poate face supoziţii cu privire la cauza producerii evenimentului din 26 ianuarie, cercetarea efectuată de către Agentia de Investigare Feroviara Română – (AGIFER) aflându-se în desfăşurare. Metrorex, care precizează că nu a primit până la acest moment concluziile instituţiei abilitate, apreciază că în activitatea curentă de circulaţie a metroului cu călători nu se poate produce un astfel de incident, întrucât condiţiile desfăşurării activităţii de manevră sunt total diferite, faţă de circulaţia trenurilor cu pasageri.

Cetățeanul TV

LĂSAȚI UN MESAJ

Vă rugăm să introduceți comentariul dvs.!
Introduceți aici numele dvs.