Sindicaliștii au cerut la negocieri creșterea salariilor la metrou cu 42%, susține administrația

Liderii sindicali prezenți la negocierile pentru noul contract colectiv de muncă au cerut creșterea salariilor la metrou cu 42%, susține conducerea Metrorex.

”În cadrul negocierilor reprezentanții sindicatului USLM au solicitat o majorare consistentă a salariilor. Creșterea de 42% cerută de sindicat depășeste limita bugetului și, potrivit reglemetărilor legale, nu poate fi acordată pentru că:

  1. Ordonanța nr. 26/2013 prevede că societățile comerciale și regiile cu capital majoritar de stat nu pot mări salariul mediu brut lunar cu mai mult de 60% din creșterea productivității muncii;
  2. Mandatul pe care comisia de negociere a CCM îl are de la Consiliul de Administratie menționează că, potrivit Legii nr. 500/2002 privind finanțele publice, negocierea se va face doar în limita bugetului de venituri si cheltuieli aprobat pentru 2018, pentru că mărirea salarială se va acorda de la 1 noiembrie a.c.”, se arată într-un comunicat dat publicității vineri după amiază de Metrorex, referitor la creșterea salariilor la metrou.

Administrația precizează că creșterea salariilor la metrou a fost în 2015 de 10%, în 2016 de 10%, iar de la 1.11.2017 cu 12%.  Salariul de bază a fost ajustat cu încă 21%, astfel încât să acopere influențele aplicării OUG 79/2017 privind trecerea unor contribuții obligatorii din sarcina angajatorului în sarcina angajatului, cu aplicabilitate din 1.01.2018.

”Pe parcursul desfășurării negocierilor administrația Metrorex a dat dovadă de transparență și a oferit sindicatului toate datele necesare pentru corecta informare despre situația economică a societății și de posibilitățile reale pe care le are compania în soluționarea revendicărilor formulate de partenerii sociali. Pentru Metrorex, îmbunățirea condițiilor de muncă și funcționarea în condiții de siguranță a transportului călătorilor este o preocupare permanentă. Strategia de investiții a fost aprobată la nivel de conducere a Ministerului Transporturilor și vizează modernizarea tuturor stațiilor de pe Magistralele 1,2,3 și 4 și a infrastructurii de transport care implicit vor conduce atât la îmbunătățirea condițiilor de muncă (modernizarea stațiilor, a infrastructurii, a ventilației etc.), cât și a siguranței circulației, lucrări care deja au început, iar pe anumite tronsoane au fost încheiate”, se mai arată în comunicatul referitor la creșterea salariilor la metrou.

Cetățeanul TV

LĂSAȚI UN MESAJ

Vă rugăm să introduceți comentariul dvs.!
Introduceți aici numele dvs.