Simulare Evaluarea Națională. Încep testările pentru elevii clasei a VIII-a. Calendar şi subiecte

Simulare Evaluarea Națională evaluarea nationala

Ministerul Educaţiei Naţionale a demarat, luni, simularea Evaluării Naţionale pentru elevii clasei a VIII-a (EN VIII), care are loc în perioada 11 – 13 martie 2019, la nivel naţional. În premieră, la simulare participă şi elevii clasei a VII-a.

La teste participă aproximativ 350.000 de elevi înscrişi în clasele VII-VIII la începutul anului şcolar 2018-2019, potrivit unui comunicat al Ministerului Educaţiei Naţionale.

Probele au început la ora 9.00, moment în care, în fiecare sală, au fost distribuite subiectele. Timpul destinat elaborării unei lucrări scrise este de două ore.

Subiectele sunt elaborate de către specialiştii Centrului Naţional de Evaluare şi Examinare (CNEE) şi sunt proiectate, transmite Ministerul Educaţiei, astfel încât tratarea lor să valorifice capacitatea elevilor de a se exprima pe temele din programa de examen, parcurse până la această dată. Corectarea lucrărilor va fi realizată, în baza unor bareme care asigură unitatea şi obiectivitatea evaluării şi notării la nivel naţional, de către doi profesori, de regulă, din unităţile de învăţământ în care elevii susţin simularea.

Rezultatele vor fi analizate la nivelul fiecărei unităţi de învăţământ prin discuţii individuale cu elevii, dezbateri la nivelul clasei, şedinţe cu părinţii, precum şi la nivelul consiliului profesoral în vederea adoptării unor măsuri adecvate pentru îmbunătăţirea performanţelor şcolare. La solicitarea scrisă a elevului sau a părintelui/tutorelui, notele obţinute la simulările naţionale pot fi trecute în catalog.

Calendarul simulării la Evaluarea Națională

* 11 martie – Limba şi literatura română

* 12 martie – Matematică

* 13 martie – Limba şi literatura maternă

* 22 martie – Comunicarea rezultatelor

Cetățeanul TV

LĂSAȚI UN MESAJ

Vă rugăm să introduceți comentariul dvs.!
Introduceți aici numele dvs.