Șeful statului, atac la baionetă împotriva grațierii și amnistiei. Klaus Iohannis vrea referendum

Klaus Iohannis

După ce, cu o seară înainte, s-a dus în mijlocul manifestanților de pe Bulevardul Magheru, dându-le apă la moară contestatarilor săi, președintele Klaus Iohannis a ales luni să apeleze la prerogativele constituționale și să organizeze un referendum pe tema grațierii și amnistiei propuse de PSD.

„Această temă, în mod nefericit, a devenit o temă națională. Este evident că există un larg interes pentru această temă a schimbării Codurilor penale și a grațierii și dacă așa este, atunci voi supune această temă dezbaterii publice și votului popular. Voi începe demersurile pentru un referendum prin care românii vor putea să se exprime, vor spune dacă sunt de acord cu aceste demersuri sau nu, fiindcă atunci când au votat, aceste teme nu s-au găsit în programul de guvernare al PSD și atunci, dacă guvernanții au făcut o temă din asta, vor trebui să suporte votul popular pe această temă”, a declarat Klaus Iohannis la Muzeul Palatului Cotroceni.

Șeful statului a subliniat că „aparent” se vorbește despre „chestiuni legate de justiție, despre ordonanțe de urgență pe teme foarte concrete”. „În realitate, dragi români, vorbim despre ce fel de națiune vrem să fim. Vrem să fim o națiune puternică, stat de drept sau vrem să fim o națiune așa și așa, un stat de drept care poate fi înmuiat și discutat? Vrem să fim o națiune care seamănă cu generația care a făcut Mica Unire sau vrem să fim o națiune care nu îndrăznește să ridice vocea? Vrem să fim o națiune între celelalte națiuni, așa cum sunt națiunile europene, sau vrem să fim o națiune care nu îndrăznește să ridice vocea în corul națiunilor europene? Așadar, dragii mei, trebuie să ne hotărâm ce națiune suntem, ce fel de națiune vrem să fim. Eu îmi doresc o națiune puternică, eu îmi doresc o națiune de oameni mândri și liberi. Românii sunt mândri și liberi și îmi doresc o națiune condusă de politicieni integri. Îmi doresc o națiune condusă de politicieni competenți. Orice altceva pentru mine este prea puțin, iar pentru a obține acest lucru, pentru mine niciun preț nu este prea mare”, a spus Iohannis.

Cetățeanul TV

LĂSAȚI UN MESAJ

Vă rugăm să introduceți comentariul dvs.!
Introduceți aici numele dvs.