Se înființează Serviciul Euro 2020 în cadrul Primăriei Capitalei, pentru a se respecta cerințele UEFA

Arena Naţională se redeschide gazonul de pe Arena Națională Arena Naționala se închide

Primăria Capitalei vrea să înfiinţeze Serviciul Euro 2020, care să asigure realizarea tuturor măsurilor impuse de UEFA, potrivit unui proiect de hotărâre aflat pe ordinea de zi a şedinţei Consiliului General al Municipiului Bucureşti (CGMB) ce va avea loc miercuri.

Potrivit proiectului de hotărâre, citat de News.ro, Direcţia Guvernanţă Corporativă va asigura respectarea prevederilor Ordonanţei de urgenţă a Guvernului nr. 109/2011 privind guvernanţa corporativă a întreprinderilor publice, care cuprinde un set de reguli după care funcţionează sistemul de administrare şi control în cadrul unei instituţii publice.

„Pentru punerea în aplicare a prevederilor Ordonanţei de Urgenţă a Guvernului numărul 109/2011 privind guvernanţa corporativă a întreprinderilor publice aprobată cu modificări şi completări prin legea numărul 111/2016 cu modificările şi completările ulterioare şi pentru asigurarea respectării ansamblului de reguli care guvernează sistemul de administrare şi control în cadrul unei întreprinderi publice, raporturile dintre autoritatea publică tutelară şi organele întreprinderii publice, dintre consiliul de administraţie sau de supraveghere, directori sau directorat, acţionar şi alte persoane interesate, este necesară existenţa unei structuri de guvernanţă corporativă proprie a Municipiului Bucureşti care să asigure exercitarea atribuţiilor şi competenţelor prevăzute de legislaţia menţionată”, se arată în proiectul de hotărâre. Noua Direcţie va fi în subordinea directă a primarului Capitalei şi va avea 32 de funcţii, dintre care două de conducere.

Municipalitatea mai propune înfiinţarea Serviciului Euro 2020, care să asigure implentarea tuturor măsurilor impuse de UEFA şi realizarea la timp a lucrărilor de infrastructură, reabilitarea unor stadioane şi străzi şi modernizarea Centrului Vechi, va asigura comunicarea cu partenerii şi respectarea obigaţiilor din contractele încheiate.

„Acest nou compartiment va întocmi rapoarte, la cererea managementului sau auto-propuse, cu privire la evoluţiile macroeconomice, prognoze şi implicaţiile lor asupra derulării proiectului, va reprezenta instituţia în relaţiile cu furnizorii externi de servicii de marketing şi mass-media şi va coordona modul de aministrare şi promovare a site-ului evenimentului”, explică iniţiatorii proiectului.

Serviciul Euro 2020 va avea opt posturi, dintre care unul de conducere. De asemenea, Serviciul va administra şi bugetul proiectului, va face analize de vânzări pentru a evalua proiectul din punct de vedere comercial, va dezvolta un plan de acţiuni de marketing şi PR, va monitoriza piaţa, va redacta materiale de prezentare, texte şi comunicate de presă, va asigura transportul la sol în cazul unor evenimente mari, va lua măsuri privind securitatea şi ordinea publică, precum şi siguranţa şi securitatea transportului aerian şi terestru în cazul unor delegaţii, va sprijini serviciul privat de pază la stadion şi va asigura servicii de ambulanţă prin serviciile specializate.

România este una dintre cele 13 ţări în care se vor organiza meciuri de fotbal la Campionatul European de Fotbal din 2020.

„Pentru implementarea tuturor măsurilor şi rigorilor cerute de UEFA şi a respectării garanţiilor funcţionale şi administrative luate în acest sens este necesară înfiinţarea în cadrul aparatului de specialitate al Primarului General a unei noi structuri organizatorice”, explică PMB.

Cetățeanul TV

LĂSAȚI UN MESAJ

Vă rugăm să introduceți comentariul dvs.!
Introduceți aici numele dvs.