Scandalul de la Spitalul Colentina continuă. Directorul Silvi Ifrim şi-a dat „demisia de onoare”

Managerul interimar de la Spitalul Colentina, Silvi Ifrim, şi-a dat demisia de onoare, a anunţat miercuri primarul Capitalei, Gabriela Firea, care s-a dus la faţa locului în urma scandalului creat după demisia neurochirurgilor Ionuţ Gobej şi Dorin Bica.

„Am acceptat demisia de onoare a doamnei manager Silvi Ifrim, care a pus mai presus de opinia domniei sale interesul paicenţilor şi al Spitalului Colentina. Mi-a spus că, deşi a acţionat cu foarte multă corectitudine şi onestitate în actul managerial, faptul că s-a ajuns la o astfel de situaţie tensionată preferă să se retragă pentru a nu mai fi o sursă de tensiune. Îi respect calitatea de medic, de profesor, este un om care a muncit peste 30 de ani în Spitalul Colentina şi care a avut intenţii bune”, a anunţat Firea.

Ea a spus că managerul interimar Silvi Ifrim a asigurat „cadrul legal” după demiterea fostului manager de la Spitalul Colentina, Bogdan Andreescu, dar „poate că nu a avut disponibilitatea de a dialoga şi de a înţelege toate tensiunile din spital”. „Doamna doctor Silvi Ifrim a asigurat un cadru managerial extrem de onest, extrem de legal, dar poate, aşa cum domnia sa a recunoscut, nu a avut de fiecare dată disponibilitatea de dialog sau de a înţelege toate tensiunile din spital. În dorinţa de a face bine, poate nu de fiecare dată maniera a fost cea mai potrivită”, a subliniat primarul Capitalei.

Firea a precizat că joi va desemna un alt manager la Spitalul Colentina, interimar, după o serie de interviuri, până la organizarea concursurilor pentru ocuparea posturilor de manager în toate cele 19 spitale aflate în subordinea ASSMB.

Primarul a mai explicat că motivul pentru care l-a demis pe fostul manager al Spitalului Colentina Bogdan Andreescu nu a fost doar lipsa căldurii din spital, ci şi „suspiciunea unor acţiuni la limita legii în actul managerial”.

Medicii Ionuţ Gobej şi Dorin Bica de la Spitalul Colentina au demisionat luni, invocând faptul că, odată cu schimbarea managementului unităţii medicale, în ianuarie 2017, lucrurile au dus spre distrugerea secţiei, în prezent activitatea la neurochirurgie fiind un act de uzură extraordinară. Ei reclamă că au fost refuzate operaţiile a 60 de pacienţi cu tumori cerebrale complexe, în condiţiile în care în 2017 ar fi urmat să fie făcute 600 de intervenţii chirurgicale, şi că personalul secţiei este supus unei hărţuiri permanente, iar că fiecare chirurg poate opera doar o dată sau de două ori pe săptămână, până la ora 15,00.

Ionuţ Gobej şi Dorin Bica au mai afirmat că pacienţii au fost refuzaţi din cauza lipsei şi a pierderii de personal, programului operator restricţionat şi a lipsei de medicamente şi consumabile.

Cetățeanul TV

LĂSAȚI UN MESAJ

Vă rugăm să introduceți comentariul dvs.!
Introduceți aici numele dvs.