Sanda Ladoşi şi Bogdan Stanoevici au fost numiţi de Gabriela Firea în conducerea Circului Globus

Bogdan Stanoevici a fost numit director general interimar al Circului Globus din București, iar Sanda Ladoși va ocupa poziția de director adjunct interimar, responsabil cu domeniul artistic, în baza unei dispoziții semnate de primarul general Gabriela Firea.

Noua echipă managerială are ca misiune relansarea spectacolelor de circ, în noua eră în care nu mai sunt permise numerele de dresură de animale, precizează un comunicat al Municipalității.

„Sunt convinsă că experiența artistică și managerială a domnului Stanoevici, precum și perioada destul de lungă în care a fost în contact permanent cu lumea artistică occidentală îl recomandă cu prisosință pentru această poziție. De asemenea, cariera din showbiz a Sandei Ladoși îi va facilita interacțiunea cu această lume atât de specială care este lumea circului. Le doresc amândurora mult succes și sper să ducă la bun sfârșit proiectul acesta atât de ambițios în care s-au angajat. Îi asigur, de asemenea, de întreg sprijinul meu pe toți angajații circului”, a declarat Gabriela Firea, citată în comunicat.

Bogdan Stanoevici a afirmat că a avut șansa să joace alături de mulți artiști ai Circului Globus și că a fost la fiecare spectacol fascinat de înaltul profesionalism și de pasiunea cu care aceștia își făceau meseria. „Sub cupola Circului îmi doresc să răsune râsetele copiilor, pentru că binele copiilor este principala noastră preocupare. Sub cupola Circului îmi doresc să putem crea o altă lume, mai bună și mai frumoasă, în care mici și mari își doresc să se regăsească pentru câteva clipe de visare. (…) Am avut plăcerea să cunosc, din interior, marea familie a artiștilor Circului Globus. Acum, am onoarea, bucuria și dorința de a crea o mare familie artistică, formată din artiștii Circului, actori, dansatori și cântăreți, pentru ca în Arenă să putem arăta tuturor, prin spectacolele pe care le vom face, o altă imagine a României frumoase”, a spus Stanoevici, potrivit comunicatului citat.

La rândul său, Sanda Ladoși a precizat că funcția de director adjunct interimar la Circul Globus reprezintă o provocare pe care o aștepta și că, după 30 de ani de activitate pe scenă, a venit momentul împărtășirii acestei experiențe. „Circul înseamnă pasiune. Pasiune pentru perfecțiune, pasiune pentru a fi mai bun, mai creativ, de la un spectacol la altul. Pasiunea pentru artă, pentru spectacol va fi cea care ne va conduce în regândirea conceptului actual de circ. Vom porni de la zero, dar, alături de artiștii desăvârșiți de la Circul Globus, vom arăta în curând un spectacol nou, care îi va ține cu sufletul la gură pe spectatori, din primul până în ultimul moment. Sunt o veche admiratoare și prietenă a Circului Globus și am certitudinea că, prin dăruire și respect reciproc, echipa va atinge multe obiective ambițioase. Este promisiunea pe care o facem publicului”, a afirmat Sanda Ladoși.

Bogdan Stanoevici a fost secretar de stat în Ministerul Culturii în perioada ianuarie — decembrie 2015. Înainte de a ocupa această funcție, a fost ministru delegat pentru românii de pretutindeni în Guvernul Victor Ponta. Stanoevici este de profesie actor, fiind cunoscut pentru roluri precum cele din filmele „Sania albastră”, „Noi, cei din linia întâi”, „Tertium non datur” și „Cel ales”. Cu câteva luni înainte de Revoluția din 1989, a părăsit România, stabilindu-se în Franța, unde și-a continuat cariera actoricească. Stanoevici a revenit în România în anul 2011.

Cântăreața Sanda Ladoși a scos cinci albume („Când vine seara” — 1993, „Între noi mai e un pas” — 1994, „Nu mă iubi” — 1997, „Mi-e dor” — 1999, „Khalini” — 2006).

Cetățeanul TV

LĂSAȚI UN MESAJ

Vă rugăm să introduceți comentariul dvs.!
Introduceți aici numele dvs.