Salvamontiștii au dat cu pensula patru luni ca să refacă pentru turiști marcajele traseelor montane

Refacere marcaje traseu montan & stalpi pentru orientare turistica

Din aprilie și până în iulie, salvamontiștii au fost refăcute marcajele şi au fost efectuate lucrări de întreţinere la peste 300 de trasee turistice montane, aproape jumătate din totalul existent la nivel național. 30 de structuri salvamont din cele 38 existente în țară au beneficiat de materialele necesare renovării a 85 de refugii și 20 de cabane.

Asociația Națională a Salvatorilor Montani din România a încheiat, luna aceasta, refacerea marcajelor a peste 300 de trasee turistice montane și renovarea a 25 de baze şi posturi salvamont și 10 de refugii, toate lucrările fiind desfășurate cu materiale donate un producător autohton în cadrul campaniei ”Culorile României”.

”Din aprilie și până luna aceasta, când am intrat în plin sezon turistic, aproape toți cei 800 de salvamontiști din structurile noastre au fost implicați în acțiunile de refacerea a marcajelor traseelor turistice și renovare a bazelor , posturilor şi refugiilor salvamont. Vom continua lucrările de întreținere a traseeleor turistice până în toamnă, pentru a le facilita turiștilor și iubitorilor de sporturi montane practicarea în deplină siguranță în natură a activităților preferate”, a declarat Sabin Cornoiu, președintele Asociației Naționale a Salvatorilor Montani din România și ambasador al campaniei ”Culorile României”.

Faptele mărunte salvează vieți

Sabin Cornoiu nu se vede ca un erou, ci vrea să se prezinte ca un om care înțelege cum poate fi salvată o viață și ce riscuri trebuie asumate pentru ca o persoană să fie scoasă dintr-o situație limită fără să fie pusă viața altui om în pericol.

Și nu sunt numai vorbe. Sabin Cornoiu nu este omul care să pozeze în salvator, într-un erou. El este cel care ia pensula în mână ca să vopsească un banal semn al unui traseu, semn care îi va ghida pe turiști, iar poate la un moment dat va salva un temerar rătăcit aflat în dificultate.

cornoiu 1
Sabin Cornoiu

Ce a însemnat campania

Cele peste 5.000 de kg de vopseluri, emailuri și lac pentru lemn, în valoare de 56.600 lei, au ajuns în 21 din cele 24 de județe din România care au activitate salvamont, materialele fiind distribuite către 30 de unități de salvare montană. Au fost vopsiți aproximativ 1000 de stâlpi de marcaj, au fost făcute renovări la 25 de baze, posturi și refugii salvamont și, de asemenea, au fost reamenajate zonele de chei și canioane din Canionul Oltețului – munții Parâng, Cheile Corcoaia – Munții Mehedinți, canionul Valea lui Stan – Argeș și Vadul Crișului – Bihor.

”Cand vorbim despre responsabilitate socială, în domeniul de activitate al salvatorilor montani apare o gravitate suplimentară a cuvântului responsabilitate. Marcarea traseelor și refacerea lor salvează vieți. Niciun alt obiectiv nu poate fi pe primul loc într-un proiect adresat comunității”, declară Camelia Dragomirescu, director de marketing al producptorului de vopseluri.

„Culorile României” este cel mai amplu proiect de responsabilitate socială, derulat la nivel naţional, care îşi asumă susţinerea comunităţilor urbane şi rurale, alături de a celor profesionale cu scopul de a creşte calitatea vieţii în comunităţi prin acţiuni de reamenajare, restaurare şi decorare a spaţiilor publice şi private, prin intermediul donaţiilor de materiale (vopsele, lacuri, emailuri, tencuieli decorative). Anul acesta, pentru cele 15 proiecte incluse deja în program vor fi donate aproximativ 14 tone de vopsea, baițuri și tencuială.

Cetățeanul TV

LĂSAȚI UN MESAJ

Vă rugăm să introduceți comentariul dvs.!
Introduceți aici numele dvs.