Salarii mai mari pentru angajații din primării. Legea salarizării unitare, publicată în Monitorul Oficial

Ordonanţa pe legile justiţiei a fost publicată

Legea salarizării unitare a bugetarilor a fost publicată miercuri seara în Monitorul Oficial, după ce preşedintele Klaus Iohannis o promulgase în aceeași zi.

Administraţia Prezidenţială a transmis că preşedintele „susţine necesitatea de creştere a veniturilor salariale, în mod sustenabil, pentru îmbunătăţirea nivelului de trai al românilor. Este evident faptul că România are nevoie de un cadru legislativ care să introducă ordine în sistemul public de salarizare, astfel încât să fie eliminate inechităţile şi disfuncţionalităţile salariale. În acelaşi timp, Preşedintele României susţine necesitatea unei creşteri sustenabile a salarizării în sectorul bugetar, care să asigure motivaţiile adecvate şi performanţele necesare din partea tuturor beneficiarilor”.

Şeful statului a amintit că legea este un proiect asumat, la nivel guvernamental şi parlamentar, de către PSD, ca parte esenţială a programului de guvernare. Iohannis a atras însă atenţia „că aspectele problematice ale legii se impun a fi corectate de Guvern şi Parlament de-a lungul perioadei de aplicare a legii. Coaliţia aflată la guvernare are obligaţia să se asigure că legea salarizării va produce rezultate conform promisiunilor făcute, fără a genera dezechilibre în economie şi implicaţii negative asupra bugetului public. În acest sens, aplicarea legii trebuie corelată cu angajamentele României din Pactul de Stabilitate şi Creştere, în vederea păstrării deficitului bugetar sub pragul de 3% din PIB”.

„Această lege ar trebui să rezolve problemele salariale existente în sectorul public, fără să creeze altele. Orice ajustări ulterioare, menite să asigure spaţiul bugetar destinat salarizării, trebuie să fie făcute în mod transparent, credibil şi responsabil, fără a fi afectate alte sectoare importante pentru dezvoltarea economiei, respectiv investiţiile şi proiectele de infrastructură asumate la nivel guvernamental’, consideră preşedintele Iohannis.

Legea salarizării unitare prevede o creştere etapizată a salariilor bugetarilor cu 56%, într-un buget de 32 de miliard de lei până în 2020 şi 43 de miliarde până în 2022, potrivit ministrului Muncii, Lia Olguța Vasilescu.

Cetățeanul TV

LĂSAȚI UN MESAJ

Vă rugăm să introduceți comentariul dvs.!
Introduceți aici numele dvs.