S-au stabilit locurile sigure unde se va adăposti populația după un cutremur puternic

cutremur de 5,8
Raed Arafat

Raed Arafat, şeful Departamentului pentru Situaţii de Urgenţă (DSU), a declarat, luni, că autorităţile au stabilit deja locurile unde ar putea fi duşi sinistraţii în cazul unui seism puternic, dar ele nu vor fi anunţate din timp, pentru că nu se ştie dacă vor fi utilizabile după cutremur.

„Inspectoratul pentru Situaţii de Urgenţă are identificate  zonele unde să fie duşi sinsitraţii în cazul unui cutremur. Există identificate aceste zone, cum s-a zis, zona Arenei Naţionale, zona Palatul Parlamentului, alte zone în care putem avea sinsitraţii şi acolo să decidem unde să-i ducem în cazul unui cutremur major”, a spus Arafat, la conferinţa Conferinţa România-Japonia despre managementul dezastrelor, organizată de DSU şi Ambasada Japoniei.

Potrivit secretarului de stat, zona unde vor fi duşi sinistraţii nu trebuie să fie neapărat apropiată zonei unde a avut loc cutremurul, susțin jurnaliștii de la News.ro.

„Nu trebuie să fie în zona apropiată seismului. Sigur că putem vorbi de parcuri, stadioane, dar poate apărea lichefiere. Până la un punct, această lichefiere este comună în toate cutremurele majore. E un fenomen prin care solul saturat, mai ales cu sedimente recente, nisip, pietriş şi umpluturi din construcţii, poate să-si piardă puterea în timpul cutremurelor. Asta poate duce apoi la scufundarea şi deplasarea unor clădiri sau avarii în structuri prin scuturarea propriu-zisă şi apa să iasă la suprafaţă, iar zona să fie imposibil de folosit”, a precizat Raed Arafat, citat de News.ro.

Şeful DSU a explicat că locurile de adunare a sinistraţilor vor fi anunţate după cutremur, prin orice mijloc de comunicare, inclusiv la megafoane.

„Vor fi puncte de unde să fie luaţi oamenii, dar nu pot fi anunţate din timp pentru că s-ar putea ca unul din puncte să nu mai fie utilizabil. Să fie acolo ceva care a fost avariat. Aceste puncte se comunică în timpul răspunsului, folosesc radioul, televiziunile dacă funcţionează, se foloseşte orice mijloc de comunicare, inclusiv mersul cu sisteme de amplificare anunţând punctele de adunare a oamenilor dintr-o anumită zonă. De acolo asigurăm transportul spre zonele sigure. Să spui din timp punctele de adunare şi colectare şi că acolo vor fi autobuzele care îi vor prelua pe oameni cred că este mult mai greu, la un moment oarecare. Pentru că, în situaţia reală, putem să ne trezim că trebuie să schimbăm acest loc”, a spus Raed Arafat.

Secretarul de stat a adăugat că există o colaborare cu Japonia, care a început cu mulţi ani în urmă programele de pregătire a populaţiei pentru seisme.

„Avem colaborare mai intensă pe partea de pregătire a populaţiei, mai demult. Am avut ofiţeri de la IGSU care au stat în Japonia şi au asistat la toate acţiunile lor de pregătire a populaţiei, sunt unele lucruri pe care le-am implementat şi pe care le-am preluat de la ei. Filmuleţele sunt, o parte, preluate de la ei. La fel, caravana pentru instruirea populaţiei. Acum sper să găsim soluţii pentru finanţarea unui simulator de cutremur mobil pe care să-l ducem la şcoli şi unde copiii să fie expuşi unei experienţe, ce înseamnă un cutremur şi cum să reacţioneze”, a mai explicat Arafat.

Cetățeanul TV

LĂSAȚI UN MESAJ

Vă rugăm să introduceți comentariul dvs.!
Introduceți aici numele dvs.