Restricții de trafic în București, instituite de Ziua Aviației Române. Ce zone trebuie evitate de șoferi

Traficul rutier va fi restricţionat joi pe mai multe artere din Bucureşti, pentru desfăşurarea unei ceremonii militare şi religioase care va avea loc la Monumentul Eroilor Aerului, de Ziua Aviaţiei Române şi a Forţelor Aeriene, anunţă Brigada Rutieră

Astfel, joi, de Ziua Aviației Române, între 09,30 şi 11,30, vor fi impuse restricţii de circulaţie, pe Bd. Aviatorilor, pe ambele sensuri de circulaţie, între Piaţa Victoriei şi Piaţa Charles de Gaulle, Aleea Modrogan şi Aleea Alexandru, Str. Arhitect Ion Mincu, pe ambele sensuri de circulaţie, între Şos. Kiseleff şi Bd. Aviatorilor şi Str. Aviator Gheorghe Demetriade, pe ambele sensuri de circulaţie, între Str. Emil Pangratti şi Bd. Aviatorilor.

Şoferilor care vor să circule în zonă, pe timpul restricţiilor, le este recomandat să folosească rutele ocolitore Piaţa Charles de Gaulle – Cal. Dorobanţilor – Bd. Iancu de Hunedoara – Piaţa Victoriei; Piaţa Charles de Gaulle – Bd. Mareşal C-tin. Prezan – Şos. Kiseleff – Str. Arh. Ion Mincu – Bd. Ion Mihalache; Piaţa Universităţii – Piaţa Romană – Cal. Dorobanţilor – Piaţa Charles de Gaulle şi Piaţa Universităţii – Piaţa Romană – Piaţa Victoriei – Bd. Ion Mihalache – Bd. Al. Averescu – Bd. Mărăşti – Piaţa Presei Libere.

Poliţiştii le cer conducătorilor de autovehicule să evite deplasarea în zonă.

Cetățeanul TV

LĂSAȚI UN MESAJ

Vă rugăm să introduceți comentariul dvs.!
Introduceți aici numele dvs.