Proiectul Centurii verzi a Capitalei a fost readus la viață. Pentru început, se dau bani de studii

0
27

Primăria Capitalei intenţionează să reînceapă proiectul „Centurii verzi”, program care a fost lansat prima dată în anul 2005 și apoi a fost abandonat.

Consilierii generali ai Capitalei au aprobat în acest sens, în şedinţa de miercuri a Consiliului General al Municipiului București (CGMB), un proiect de hotărâre pentru identificarea unor terenuri care să fie împădurite în zonele de nord-est şi sud-vest ale Bucureştiului. Proiectul de hotărâre a fost aprobat în unanimitate.

„Am observat că se află în programul de guvernare creşterea suprafeţelor împădurite, pentru un Bucureşti mai curat, oameni mai sănătoşi. Vom relua proiectul care a mai fost propus, dar nu s-a dus la capăt, să ajungem la ţinta de 30 de hectare de pădure la mia de locuitori. Situaţia actuală este una dezastruoasă şi trebuie să ne unim eforturile, ca până la finalul mandatului să putem spune că şi la acest capitol am excelat”, a declarat primarul Capitalei, Gabriela Firea.

Împădurirea are ca scop restabilirea normei de 30 de ha de păduri – parc/1.000 de locuitori. În acest moment, norma de parcuri și păduri în București este de sub 3 hectare de spațiu verde la o mie de locuitori.

S-au aprobat bani de studii

Aprobarea proiectului de hotărâre prespune realizarea studiilor pentru indentificarea unor terenuri potrivite pentru împădurire şi a speciilor de arbori, astfel putând fi extinse suprafeţele împădurite în zonele de nord-est şi sud-vest ale Capitalei.

Consilierul general Bogdan Stroe, din partea USR, a cerut municipalităţii să acorde un termen pentru începerea reîmpăduririi.

„Ne bucurăm că se reia acest proiect. Credem că prioritatea este menţinerea pădurilor deja existente şi avem semnale de la cetăţeni că încă se fac defrişări. Cred că tema acestui proiect este în primul rând protejarea acestor păduri existente. Ne-am dori să ne oferiţi un termen de implementare. Când vom planta primul proiect? Vor veni voluntari, ONG-uri, dar să ne spuneţi când vom putea planta primii copaci în jurul Bucureştiului”, a declarat consilierul general USR, Bogdan Stroe, conform News.ro.

Primarul a precizat că termenul va fi prezentat în scurt timp, dar nu oferă o dată exact pentru a nu avea un termen impus care să nu poată fi respectat.

Fostul primar al Capitalei Adirean Videanu spunea în 2005 că au fost alocate fonduri europene pentru crearea Centurii Verzi a Bcureştiului, însă câţiva ani mai târziu, la final de mandat, primarul declara că nu a găsit sprijin din partea primarilor din Ilfov.

LĂSAȚI UN MESAJ


*