Programul magazinelor de Paște. Când e deschis la Lidl, Carrefour, Auchan, Kaufland și Mega Image

Kaufland

Marile rețele de magazine vor avea vineri program normal, program scurt sâmbătă şi vor fi închise în duminica Paştelui, urmând a fi redeschise luni. Programul diferă însă de la Carrefour la Kaufland.

La Carrefour România, în Vinerea Mare, programul va fi de la 7:30 la 24:00, iar sâmbătă vor fi deschise de la 7.30 până la 19.00. Duminică, toate supermarketurile Carrefour vor fi închise, urmând ca luni, 9 aprilie, magazinele să se deschidă de la 7.30 până la 22.00.

Retailerul Auchan a anunţat că magazinele au vineri program normal. Sâmbătă, 7 aprilie, magazinele se deschid normal, dar se vor închide la ora 18.00. În duminica de Paşte magazinele Auchan vor fi închise, mai puţin magazinul Auchan Cotroceni, care se va închide sâmbătă la ora 22.00, iar duminică va fi deschis de la 14.00 la 23.00.

Hypermarketurile Cora vor fi deschise în Vinerea Mare de la ora 08.00 până la 22.00 sau 23.00, în funcţie de magazin. Sâmbătă, însă, magazinele vor funcţiona între orele 08.00 şi 18.00. Duminică, magazinele Cora sunt închise, iar luni acestea se redeschid şi revin la program normal, de la 08.00 la ora 22.00.

Magazinele Kaufland vor avea un program de funcţionare special. Sâmbătă, ora deschiderii va fi 7:00, iar ora închiderii va varia în funcţie de magazin în intervalul orar 16:00- 18:00. Duminică, magazinele Kaufland vor fi închise, iar luni, 9 aprilie, majoritatea magazinelor Kaufland vor avea program scurt: ora deschiderii va fi  9:00, iar ora închiderii va varia în funcţie de magazin în intervalul orar 14:00 – 16:00.

În ceea ce priveşte magazinele Mega Image şi Shop&Go, ele vor funcţiona după orar individual. Cele mai multe dintre acestea vor fi închise duminică. De asemenea, programul de funcţionare al magazinelor Penny Market vineri va fi între orele 7.00-23:00, sâmbătă, între orele 7.00-19:00, iar duminică vor fi închise. Luni, 9 aprilie, magazinele vor avea program între orele 9.00-17.00.

Magazinele Profi au program normal în Vinerea Mare, iar sâmbătă supermarketurile se vor închide la ora 19:00. Duminică, toate magazinele vor fi închise, iar luni, magazinele Profi se vor închide la ora 19.00.

Magazinele Lidl vor avea program normal vineri şi sâmbătă, iar în prima şi a doua zi de Paşte, duminică şi luni, toate supermarketurile sunt închise.

LĂSAȚI UN MESAJ


*