Primarul suspendat Dorin Chirtoacă cere ajutor european pentru soluționarea crizei de la Chișinău

Dorin Chirtoacă

Primarul suspendat al Chişinăului, Dorin Chirtoacă, a cerut sprijinul instituţiilor europene pentru a rezolva situaţia din capitala Republicii Moldova și spune că a devenit un ostatic al intereselor politice ale partidelor de la guvernare.

Prin intermediul unui mesaj postat pe Facebook, Chirtoacă susţine că a fost suspendat din funcţie pentru a ”legitima” interimatul Silviei Radu.

”Asta mă transformă nu doar pe mine, ci şi întregul oraş într-un ostatic al intereselor politice ale partidelor de la guvernare. Dacă există un minim respect faţă de prezumţia nevinovăţiei, această suspendare trebuie anulată şi eu trebuie să-mi continui slujba până la o decizie finală a instanţei”, a precizat Dorin Chirtoacă, afirmând că rezultatele referendumului privind demiterea sa din funcţie sunt în favoarea sa.

”Ca fiinţă umană, trebuie să vă spun că umilinţa prin care trec, intruziunea brutală în viaţa mea privată, falsele acuzaţii şi încercări de a mă discredita, sabotajul activităţii mele de către Guvern mi-a creat un dezgust total şi o nedorinţă de a mai fi parte la asta. Dacă va urma o condamnare neîntemeiată, ca să scape de mine ca de oponent politic, asta nu va însemna nimic pentru mine. Deja sunt sătul de asta. Totuşi, ca primar ales, trebuie să-mi fac datoria faţă de cetăţenii Chişinăului, lucru imposibil din cauza suspendării mele”, a mai spus Chirtoacă.

Primarul suspendat al Chişinăului a cerut sprijinul instituţiilor europene pentru a rezolva situaţia din capitala Republicii Moldova, afirmând că, dacă acestea nu vor reacţiona, se va instala frica în administraţia locală şi se va crea ”un precedent periculos şi un instrument de obţinere a puterii”.

Cetățeanul TV

LĂSAȚI UN MESAJ

Vă rugăm să introduceți comentariul dvs.!
Introduceți aici numele dvs.