Primarul municipiului Oradea, Ilie Bolojan, va prelua funcţia de secretar general al PNL

Cei patru care au speriat PSD-ul Alianţa Vestului Ilie Bolojan

Ilie BolojanPrimarul municipiului Oradea, Ilie Bolojan, va deţine funcţia de secretar general PNL, ca urmare a unificării acestei funcţii care, de la începutul fuziunii, a fost împărţită între Gheorghe Flutur şi Marian Petrache, au declarat pentru Mediafax surse politice.

În prezent, atât Gheorghe Flutur, cât şi Marian Petrache şi-au păstrat funcţiile de secretar general pe care le deţineau înaintea funziunii, în PDL, respectiv PNL.

În PNL se doreşte, însă, accelerarea procesului de fuziune pentru eficientizarea structurilor de partid, iar acest lucru va face ca înainte de termenul prevăzut în Potocolul de fuziune, depus la Tribunalul Bucureşti, funcţia de secretar general să se unifice şi să fie preluată de actualul primar al municipiului Oradea, Ilie Bolojan, care deţine şi funcţia de preşedinte al Asociaţie Municipiilor din România.

În urma unificării funcţiei care ar putea să fie de decisă la Consiliul Naţional din 11 decembrie şi a numirii lui Ilie Bolojan în funcţia de seccretar general al PNL, actualii secretari ai partidului Gheorghe Flutur şi Marian Petrache ar putea fi numiţi prim-vicepreşedinţi.

Copreşedintele PNL Alina Gorghiu declara, la începutul săptămânii, că în partid se încearcă o ajustare şi o armonizarea a unor funcţii, în vederea asigurării unei conduceri mai eficiente în contextul alegerilor de anul viitor.

Cetățeanul TV

LĂSAȚI UN MESAJ

Vă rugăm să introduceți comentariul dvs.!
Introduceți aici numele dvs.