Primarul Mihai Chirica compară acțiunile lui Liviu Dragnea cu Mineriada din 1990

Sfânta Parascheva

Primarul municipiului Iaşi, Mihai Chirica, spune că nu există nicio diferenţă între Mineriada din 1990 şi ceea ce face Liviu Dragnea, iar armata minerilor a fost înlocuită cu parlamentarii puterii, care au modificat rapid codurile penale.

Mihai Chirica susţine, într-o postare pe Facebook, că în urmă cu 28 de ani, în perioada 13-15 iunie, Ion Iliescu preda o lecţie de ”democraţie originală” apelând la bâtele minerilor, iar pe lângă victimele de atunci, a fost distrusă o generaţie de tineri.

”Noaptea trecută, armata minerilor a fost înlocuită de parlamentarii puterii, care au modificat pe repede înainte codurile penale, transformând România într-un stat care-şi apără şi recompensează infractorii. Există vreo diferenţă între ceea ce a făcut Iliescu în 1990 – când a stâlcit capetele tinerilor iubitori de libertate -, şi ce face Liviu Dragnea acum, când striveşte viitorul altor generaţii de români şi aruncă România în afara graniţelor Europei civilizate? Eu susţin că nu există vreo diferenţă! Sunt de acord că orice lege poate fi modificată, chiar şi noaptea, dacă modificările sunt în favoarea populaţiei, a statului român şi a angajamentelor pe care le-am făcut faţă de ţară, de partenerii europeni şi NATO”, afirmă edilul Iaşiului.

Primarul Mihai Chirica întreabă unde sunt legile pentru construcţia de autostrăzi, şosele de centură sau pentru spitale, susţinând că, în loc de toate acestea, ”avem o justiţie îngenuncheată, umilită chiar, o explozie de infracţionalitate, un ROBOR care urcă zi de zi, o inflaţie care înghite creşterile de pensii şi salarii, precum şi o datorie externă care anunţă o criză economică majoră”.

”Dar cum nu am fost niciodată adeptul unei atitudini defetiste, de abandonare, de genul «mi s-a făcut lehamite, m-am săturat!,» le promit slugilor lui Dragnea că voi continua să lupt contra tuturor abuzurilor săvârşite de acestea împotriva ţării mele. Ruşine să vă fie!”, mai scrie primarul Iaşiului pe Facebook.

Cetățeanul TV

LĂSAȚI UN MESAJ

Vă rugăm să introduceți comentariul dvs.!
Introduceți aici numele dvs.