Primăria Capitalei vrea referendum local pentru introducerea unei taxe auto de acces în centrul oraşului

Referendum local. Primăria Capitalei urmează să decidă asupra organizării unui referendum local pentru introducerea unei taxe auto de acces în centrul oraşului. Propunerea aparține consilierului general ALDE Tudor Ionescu, iar referendumul ar urma să aibă loc în 27 ianuarie anul viitor.

Întrebarea la care ar răspunde cu „DA” sau „NU” bucureştenii este următoarea: „Sunteţi de acord cu restricţionarea accesului auto în perimetrul delimitat în interiorul zonei centrale a Municipiului Bucureşti prin identificarea şi implementarea unui sistem de taxare sau de utilizare de vignete?”.

Referendum local. Traficul aglomerat, o problemă pentru Bucureşti

În expunerea de motive, consilierul arată că traficul aglomerat este o problemă pentru Bucureşti, în condiţiile în care în aprilie 2017, în Bucureşti erau înmatriculate 1.274.000 de autovehicule şi alte 155.000 în judeţul Ilfov, iar anul acesta numărul autoturismelor din Bucureşti a crescut cu peste 30.000, potrivit News.ro.

De asemenea, el dă exemplu alte state UE unde a fost implementată taxa de congestie, precum Italia (în Milano), unde valoarea taxei este de 5 euro, ori Marea Britanie, unde este de 11,5 lire.

„Prin votarea acestui proiect, a organizării unui referendum local (…) Bucureştiul se poziţionează deja în rolul său de capitală de facto a Uniunii Europene, prin promovarea proiectelor europene în zona de mediu şi grijă faţă de sănătatea cetăţenilor săi”, scrie în expunerea de motive.

Proiectul nu se află pe ordinea de zi a şedinţei CGMB de marţi, fiind încă la nivel de propunere.

Cetățeanul TV

LĂSAȚI UN MESAJ

Vă rugăm să introduceți comentariul dvs.!
Introduceți aici numele dvs.