Pregătiri pentru Euro 2020. CFR dublează linia ferată spre Aeroportul Henri Coandă Otopeni

pregătiri pentru Euro 2020

Autoritățile au început pregătiri pentru Euro 2020. CFR SA, compania care administrează infrastructura feroviară, a publicat documentația pentru licitația ce are ca scop dublarea liniei ferate spre Aeroportul Henri Coandă Otopeni.

Lucrările prevăd dublarea liniei de cale ferată între stațiile Mogoșoaia și Balotesti. Contractul este estimat la o valoare de 51 milioane de lei (10,95 milioane de euro). Termenul limită pentru primirea ofertelor sau a cererilor de participare este data de 3 decembrie 2018, ofertele urmând să fie deschise în aceeași zi.

Partea de proiectare este estimată la o valoare de 2,66 milioane de lei, în timp ce lucrările de execuție sunt estimate la 48,4 milioane de lei. Potrivit anunțului de participate, CFR SA estimează că valoarea eventualelor servicii și lucrări suplimentare este de 10,95 milioane lei fără TVA – 2,35 milioane euro (acestea nu sunt incluse în valoarea estimată totală).

Durata contractului este estimată la 14 luni, de la data atribuirii, astfel că lucrările ar putea fi finalizate în aprilie 2020. Lucrările vor fi finanțate din fonduri de la bugetul de stat.

Dublarea liniei de cale ferată între stațiile Mogoșoaia și Balotesti este un obiectiv de investiții nou al CFR SA, linia având o lungime de 7, 90 km. Obiectivul este cuprins în Master Planul General de Transport al României (MPGT). Proiectul face parte din asigurarea conexiunii feroviare între Gara de Nord și Aeroportul Internațional Henri Coandă Otopeni, ca pregătiri pentru Euro 2020.

“Pentru acest proiect extrem de important, vom publica, în scurt timp, documentația necesară în SEAP, având în vedere timpul scurt de implementare, până în 2020. Este un proiect major. Ca durată de derulare, estimăm 14 luni din care 12 luni va fi execuția proiectului”, a declarat Valentin Dorobanțu, director general adjunct al CFR SA, citat de Club Feroviar.

 

Cetățeanul TV

LĂSAȚI UN MESAJ

Vă rugăm să introduceți comentariul dvs.!
Introduceți aici numele dvs.