Dosarul Poliția Călare privată, anchetat de DNA. Poliția locală a reziliat contractul! Raportul corpului de control al lui Firea

1
1944
Poliția călare

Începând din 2010, în Bucureşti, mai mulţi bodyguarzi ai unei firme private de pază au început să umble călare, îmbrăcați în uniforme de poliție, și au început să dea amenzi contravenționale, chiar dacă legea interzice să aplice amenzi, altcuiva decât autoritățile publice abilitate.

În urmă cu trei luni, contractul a fost reziliat. Cetățeanul.net a intrat în posesia dovezii că ancheta DNA privind „Poliția călare privată” se apropie de final.

Ancheta DNA privind Poliția călare privată se apropie de final

Poliția călare privată
Ancheta DNA se apropie de final

Practic, Poliţia Locală a subînchiriat serviciul de patrulare hipo unei firme private. S-a ajuns ca bucureștenii să plătească, 81.000 de euro,în fiecare lună, din bani publici, adică 1 milion euro pe an, pentru 40 cai și călăreții aferenți.

În 2014, DNA a deschis un dosar cu provire la această afacere, iar ancheta se apropie de final. Dovadă stă adresa către o bucureșteancă prin care DNA o întreabă dacă dorește să se constituie parte civilă după ce a fost amendată ilegal, în 2011, de „angajați ai unei societăți cu răspundere limitată care desfășurau activități specifice Poliției Locale în temeiul unor contracte de prestări servicii, nelegal încheiate între Poliția locală București și societatea comercială respectivă

Raportul Corpului de Control trimis de Firea la Poliția locală

Primarul general Gabriela Firea a trimis corpul de control să verifice atât afacerea, cât și activitatea Poliției locale. În urma raportului, directorul Ion Țincu a fost schimbat, iar noul director general, Ștefan Văsâi a reziliat contractul.

Citiți, mai jos, raportul, care conține și alte nereguli din activitatea Poliției locale.

Poliția călare privatăPoliția călare privatăPoliția călare privatăPoliția călare privatăPoliția călare privatăPoliția călare privatăPoliția călare privatăPoliția călare privatăPoliția călare privatăPoliția călare privatăPoliția călare privată

1 COMENTARIU

LĂSAȚI UN MESAJ


*