PMP face apel la celelalte partide din opoziţie să susţină legea pentru alegerea primarilor în două tururi, a declarat, miercuri, preşedintele PMP, Eugen Tomac, care a precizat că a cerut în Biroul permanent al Camerei Deputaţilor ca acest subiect să fie readus în actualitate în Parlament, însă preşedintele de şedinţă nu a dat curs acestei solicitări şi nu a supus-o la vot.
„PMP face apel către PNL, USR, ALDE, PRO România şi UDMR să susţină demersul nostru prin care cerem ca în Parlament să se dezbată proiectele de lege pentru revenirea la alegerea primarilor în două tururi. Avem un proiect de lege adoptat de Senat, o iniţiativă a PMP, dar în Parlament mai există patru iniţiative care vizează acest obiectiv, de la PNL, USR şi ALDE”, a declarat Tomac la Parlament.
El a precizat că, în prezent, toate aceste proiecte sunt la Comisia specială pentru legile electorale.
„Am cerut în Biroul permanent ca acest subiect să fie readus în actualitate în Parlament şi regretăm că preşedintele de şedinţă nu a dat curs acestei solicitări şi nu a supus-o la vot. Din nou vom cere astăzi ca în regim de urgenţă această lege să fie rediscutată în comisie, readusă în plen şi votată. Este un semnal pe care românii îl aşteaptă şi pentru că există premise în plenul Camerei Deputaţilor să putem adopta această lege. Cred că este primul semnal pe care îl putem da că opoziţia este unită în jurul unor valori”, a mai spus Eugen Tomac.
Liderul PMP i-a adresat lui Victor Ponta îndemnul de a nu mai avea un dublu limbaj şi de a nu mai susţine Guvernul Dăncilă, iar o primă dovadă în acest sens ar fi susţinerea acestui proiect.
Cetățeanul TV