Permisele de conducere ale cetățenilor din București și Ilfov se trimit de miercuri prin Poșta Română

0
40

Direcţia Regim Permise de Conducere şi Înmatriculare a Vehiculelor trimite, începând de miercuri, 1 noiembrie, permisele de conducere emise de serviciile din Capitală şi judeţul Ilfov la domiciliul cetăţenilor, prin Poşta Română.

Ministerul Afacerilor Interne a anunţat că această opţiune este deja disponibilă la nivelul celorlalte judeţe ale ţării

„Solicitanţii vor primi înscrisuri doveditoare înlocuitoare cu drept de circulaţie, permisele de conducere urmând a fi trimise la adresa menţionată în termen de două zile lucrătoare. Persoanele care nu doresc să primească documentul prin curier au opţiunea de a-l ridica personal. Măsura se va aplica şi în cazul candidaţilor declaraţi ADMIS la proba practică a examenului pentru obţinerea permisului de conducere, fără a mai fi necesar ca aceştia să se deplaseze la sediul Serviciilor Publice Comunitare Regim Permise de Conducere şi Înmatriculare a Vehiculelor”, a transmis Ministerul Afacerilor Interne (MAI), prin intermediul unui comunicat de presă.

În cazul în care livrarea nu poate fi făcută prin serviciul de curierat, permisul de conducere va putea fi ridicat ulterior de la sediul celor două servicii publice comunitare, din şoseaua Pipera, nr. 49, Sectorul 2, Municipiul Bucureşti.

LĂSAȚI UN MESAJ


*