Partidul Socialist Spaniol cere demisia primarului din Pedrera, care a cerut împușcarea românilor

0
67
Pedrera

Partidul Socialist Spaniol (PSOE) i-a cerut demisia primarului localităţii Pedrera, Antonio Nogales, după declaraţiile ”iresponsabile” făcute la adresa românilor.

Săptămâna trecută, în localitatea Pedrera din provincia Sevilla a avut loc un accident rutier în care au fost implicaţi mai mulţi români. Aceştia au lovit în mod repetat celălalt autoturism implicat în accident şi l-au agresat pe şofer, fiind ulterior reţinuţi de Poliţia Locală.

Scandalul i-a indignat pe locuitorii din Pedrera, care s-au adunat ciopor în faţa secţiei de Poliţie pentru a protesta față de prezenţa românilor în localitate. A doua zi, peste 200 de spanioli au participat la un protest în faţa Primăriei pentru a-şi manifesta nemulţumirea faţă de cetăţenii români.

Primarul Antonio Nogales a ieşit să vorbească cu manifestanţii, anunţându-i că Poliţia a luat măsurile care se impuneau, însă spaniolii nu au fost mulţumiţi de răspunsul acestuia. Protestatarii au avariat mai multe mașini ale cetăţenilor români, le-au spart geamurile şi au răsturnat trei dintre ele, apoi au vrut să meargă spre locuinţele acestora pentru a le cere socoteală.

”De ei trebuie să se ocupe judecătorii, nu noi. Cine încalcă legea trebuie să vadă cum se aplică legea. Şi mie mi-ar plăcea să văd nişte oameni împuşcaţi. Le-am zis destule, nu mai am ce să le mai zic”, le-a mai spus primarul manifestanţilor nemulţumiţi din Pedrera.

”Primarul din Pedrera nu trebuie să mai stea niciun minut în funcţie după aceste declaraţii iresponsabile şi incendiare. Este inadmisibil! Nu putem tolera asemenea declaraţii radicale a unui om public care, în momente delicate precum cel din Pedrera, ar trebui să încerce să reducă tensiunile, nu să pună gaz pe foc”, a declarat Veronica Perez, secretarul general al organizaţiei PSOE din regiunea Sevilla.

”Afirmaţiile primarului înrăutăţesc climatul de coexistenţă din acest oraş şi Antonio Nogales trebuie să demisioneze”, a adăugat reprezentantul PSOE.

LĂSAȚI UN MESAJ


*