Partidul Naţional Democrat, creat de Daniel Fenechiu, a fost înscris oficial în Registrul partidelor politice

Fenechiu pariază tot pe traficul de carne vie

Daniel FenechiuPartidul Naţional Democrat, format din deputaţii din fostul PP-DD, a fost înscris oficial în Registrul partidelor politice, în urma unei cereri depuse la Tribunalul Bucureşti de parlamentarul Daniel Fenechiu.

„Dispune înregistrarea Partidului Naţional Democrat în registrul special al instanţei”, a decis luni Tribunalul Bucureşti, anunţă Mediafax. Decizia poate fi atacată cu apel.

Pe 26 februarie, deputatul Daniel Fenechiu anunţa că va depune la Tribunalul Bucureşti dosarul de înfiinţare a Partidului Naţional Democrat, fiind strânse 32.000 de semnături de susţinere, iar 25.000 de semnături sunt necesare. Daniel Fenechiu spunea că deputaţii care aderă la acest partid sunt cei 10 care aparţin fostului grup al PPDD, arătând că nu au niciun membru la Senat, dar există disponibilitate şi deschidere pentru refacerea grupurilor parlamentare iniţiale.

La sfârşitul anului trecut, cei mai mulţi deputaţi PPDD au părăsit acest partid, dar au decis să rămână în grupul parlamentar. La începutul sesiunii parlamentare, Comisia juridică a Camerei a stabilit că grupul parlamentar nu se desfiinţează, având în componenţă 10 membri.

Dintre deputaţii care fac parte din PND sunt Liliana Mincă, Ştefan Burlacu, Tudor Ciuhodaru, Mihai Deaconu, Gabriela Anghel.

Cetățeanul TV

LĂSAȚI UN MESAJ

Vă rugăm să introduceți comentariul dvs.!
Introduceți aici numele dvs.