Parchetul Sectorului 3, „casă de oaspeți” pentru infractori? Cum protejează procurorii afacerile unui clan interlop

0
1280

Pe 31 ianuarie 2016, muncitori tocmiți de membri ai unui clan interlop au pătruns cu forța pe un teren proprietate privată din mijlocul sectorului 3. Au dărâmat garduri și un panou publicitar pri care proprietarul anunța că terenul este de vânzare, apoi au construit o platformă betonată. Apoi, au construit pe platformă o stație GPL ilegală.

Parchetul de pe lângă Judecătoria Sectorului 3 a „anchetat” tulburarea de posesie și de distrugerea de bunuri timp de un an și jumătate. În luna iunie 2017 procurorii de la Sectorul 3 au clasat cazul, iar stația GPL ilegală funcționează și astăzi!

După scandalurile privind dosarele penale „uitate în nelucrare”, la Parchetul Sectorului 3, pentru consilierul ministrului de interne și cel al recidivistului periculos lăsat liber de aceiași procurori să își terorizeze victimele, iese la iveală un  nou caz în care procurorii de la Parchetul Judecătoriei Sectorului 3 sunt gazde primitoare pentru infractori.

Procurorii de la Parchetul sectorului 3 spun că ocuparea terenului de către interlopi „s-a făcut fără violență”

Parchetul sectorului 3
31 ianuarie 2016, muncitori tocmiți de Jasmine Corporation, pătrund ilegal pe un teren din „buricul” sectorului 3, demontează gardul, demolează și fură panoul publicitar, după care se apucă să construiască o stație GPL. Procurorii spun că nu e tulburare de posesie deoarece însușirea posesiei terenului s-ar fi făcut fără violență! Ei cred, probabuil, că demolarea gardului și a panoului sunt gesturi pașnice

Pe 31 ianuarie 2016, muncitorii năimiți de SC Jasmine Corporation au pătruns pe un teren semnalat „de vânzare”, au demontat gardul împrejmuitor și au demolat panoul publicitar care anunța intenția de vânzare a terenului. Apoi, deși nu aveau acte legale asupra terenului și nicio autorizație legală, au construit o stație GPL pentru autovehicule ilegală. La Poliție, Jasmine Corporation, o firmă din Pantelimon care o are drept unic asociat și administrator pe Marioara Stoica a prezentat un contract de locațiune cu o persoană fizică, Teodora Ciurea, „o angajată la o florărie a clanului interlop”, potrivit proprietarului terenului.

Aceasta din urmă își dovedea proprietatea cu o chitanță de mână a cărei legalitate nu a fost verificată de procurori.

Parchetul Sectorul 3Dealtfel, și judecătorii de la Sectorul 3 au constatat că „pârâta (SC Jasmine Corporation – n.r.) are calitatea de constructor de rea credinţă cu privire la lucrările şi construcţiile edificate de aceasta, fără autorizaţie, pe terenul situat în Bucureşti, sector 3, Bd. 1 Decembrie 1918 nr.23, astfel cum au fost identificate prin raportul de expertiză tehnică judiciară topografică.”

În ciuda celor de mai sus, procurorii Sectorului 3  au clasat cauza pe motiv că ocuparea terenului s-a făcut „fără violență”, deci nu este tulburare de posesie!

Dealtfel procurorii au clasat cauza pronunțându-se asupra faptei comise de florăreasa Ciurea, deși proprietarii îi indicaseră pe Jasmine Corporation și pe acționara acesteia, despre care spun că ar fi membră a unui clan interlop. Reprezentanții Jasmine Corporation nu au putut fi contactați pentru un punct de vedere.

Potrivit unor surse apropiate cazului, afacerea GPL ar fi congruentă cu interesele clanului Caran, unul dintre cele mai temute din București! Despre clanul Caran se afirmă, dealtfel, în stradă, că se bucură de protecția autorităților!

 

LĂSAȚI UN MESAJ


*