OUG 13, dată la miezul nopții, respinsă şi în Comisia juridică a Camerei Deputaţilor. Va urma votul decisiv în plen

Regulamentul camerei deputaților

OUG 13. Legea de respingere a ordonanţei de urgenţă 13, de modificare a codurilor penale, a fost aprobată, marţi, şi în Comisia juridică a Camerei Deputaţilor.

După acest vot, urmează urmează să meargă în plen, unde va primi votul final. Reamintim că prin Ordonanța de Urgență a Guvernului (OUG) nr. 13, aprobată seara târziu pe 31 ianuarie și publicată în Monitorul Oficial noaptea spre 1 februarie, se dezincrimina abuzul în serviciu unde prejudiciul era sub 200.000 de lei.

Premierul Sorin Grindeanu a afirmat luni seara, la Antena 3, ca „Guvernul a actionat legal” in cazul adoptarii OUG 13, iar in ceea ce priveste ancheta DNA in acest caz „Nu am teama nici eu nici colegii mei si nici nu ne opreste nimic sa guvernam in continuare.” Grindeanu a adaugat ca „Cred ca lucrurile astea vor fi clarificate pe percursul saptamanii viitoare. Stiu ca domnul Tariceanu a sesizat CCR pe aceasta speta, amestecul puterilor in stat.” Primul ministru a mai afirmat ca „Fondul problemei a ramas. Acele decizii ale CCR privind prevederi din Codul penal sunt obligatorii.”

„Pe lista scurta pentru numirea ministrului Justitiei sunt specialisti”, spune premierul. Raspunzand unei intrebari a lui Mihai Gadea, Grindeanu a marturisit ca „a avut o discutie” cu Dana Girbovan, presedintele Uniunii Nationale a Judecatorilor.

Grindeanu a mai precizat ca „trebuie sa reluam si va merge in Parlament ca si proiect de lege chestiunea legata de gratiere. Nu nu se refera la gratierea faptelor de coruptie, la violatori, asa cum s-a spus.”

Cetățeanul TV

LĂSAȚI UN MESAJ

Vă rugăm să introduceți comentariul dvs.!
Introduceți aici numele dvs.