Autoritatea Naţională pentru Protecţia Consumatorilor (ANPC) a emis un ordin care îi obligă operatorii de transport să afişeze în interiorul mijloacelor de transport informaţii despre preţul călătoriei.
Mesajul trebuie să fie transmis și în sistem Braille, pentru a fi citit și de către persoanele fără vedere.
ANPC a transmis ordinul la Monitorul Oficial al României, pentru a fi publicat. Noile prevederi vor intra în vigoare după 30 de zile de la publicare.
„Acest ordin asigură o mai bună informare cu privire la aspectul referitor la costurile aferente călătoriilor efectuate cu mijloacele de transport urbane. Operatorii economici sunt obligaţi a menţiona, în mod clar, precis şi neechivoc, pentru fiecare dintre beneficarii transportului în comun, aspectele esenţiale referitoare la costurile aferente, astfel încât aceştia să poată fi corect informaţi cu privire la bugetul personal pe care trebuie să îl aloce cheltuielilor cu transportul”, a transmis ANPC.
Cetățeanul TV