
Compania Națională de Drumuri și Autostrăzi a finalizat licitația pentru construcția centurii orașului Caracal, după ce contractul inițial, semnat în 2011 cu fima Romstrade controlată de omul de afaceri Nelu Iordache, a fost reziliat.
CNADNR a atribuit S.E.CO.L.- Societa Edile Costruzioni e Lavori din Italia un contract de 51,6 milioane lei (11,6 milioane euro), inclusiv TVA, pentru construcţia variantei de ocolire a oraşului Caracal.
Contractul, evaluat la 69,2 milioane lei, a fost atribuit pentru 41,6 milioane lei, sume fără TVA, şi prevede construcţia a 10,3 kilometri de drum.
Proiectul este finanţat cu bani europeni (85%) şi fonduri de la buget (15%), prin POS-T.
Construcţia variantei de ocolire a oraşului Caracal a fost atribuită la începutul anului 2011 companiei Romstrade, deţinută de omul de afaceri Nelu Iordache, pentru 44,4 miloane de lei, fără TVA. Contractul a fost reziliat la finele anului 2012, iar CNADNR a reluat ulterior licitaţia.
Cetățeanul TV