Numărul pasagerilor care au tranzitat aeroporturile Capitalei, în creştere cu 15% în primele trei luni ale anului

Demisia lui Dan Baciu

aeroporturile CapitaleiNumărul pasagerilor care au tranzitat aeroporturile Capitalei în primele trei luni ale anului a înregistrat o creștere de 15,5% comparativ cu perioada similară din 2014.

Astfel, Aeroportul Internațional Henri Coandă Otopeni și Aeroportul Internațional București-Băneasa Aurel Vlaicu au consemnat un trafic record, de 1.809.228 pasageri, a anunţat luni Compania Națională Aeroporturi București (CNAB).

CNAB a înregistrat, în primele trei luni ale anului, 23.961 de mișcări de aeronave (aterizări și decolări). Din total, pe Aeroportul Henri Coandă s-au înregistrat 1.808.332 de pasageri și 19.411 mișcări de aeronave.

Pe aeroporturile Capitalei s-a înregistrat și o creștere a numărului de mișcări de aeronave, depășind și la acest capitol trendul european. Astfel, în primele trei luni ale anului 2015, numărul mișcărilor de aeronave pe aeroporturile din București a crescut cu 12,6% față de aceeași perioadă a anului trecut. Anul trecut, aeroporturile Capitalei au fost tranzitate de 8.321.858 de pasageri, numărul de mișcări aeronave (aterizări și decolări) ridicându-se la 102.048.

Pe Aeroportul Internațional Henri Coandă operează în prezent 31 de companii aeriene, care transportă pasageri către 70 de destinații. În anul 2014, pe AIHCB au început să opereze două noi companii aeriene, Ryanair și Air Baltic.

Cetățeanul TV

LĂSAȚI UN MESAJ

Vă rugăm să introduceți comentariul dvs.!
Introduceți aici numele dvs.