VIDEO Nu circulă troleibuzele în București. Au fost retrase în depouri din cauza gheții de pe linia de contact

Nu circulă troleibuzele troleibuze autonome

Nu circulă troleibuzele în București duminică dimineață, după ce sâmbătă seara Societatea de Transport Bucureşti (STB) a dispus retragerea lor în depouri, din cauza condiţiilor meteorologice extreme care au dus la apariţia a numeroase avarii la liniile de contact.

STB a anunţat că sâmbătă, începând cu ora 16,50, s-a dispus retragerea tuturor troleibuzelor şi introducerea unor linii navetă de autobuz numai pentru zonele în care nu existau alternative pentru călătorii liniilor de troleibuz.

Nu circulă troleibuzele. Linii navetă înființate de STB

Astfel, pentru preluarea călătorilor din zonele în care nu există alte variante de transport public (linii de tramvai sau autobuz) şi pentru a fluidiza anumite artere, STB SA a decis înfiinţarea a trei linii navetă de autobuze.

Astfel, cât timp nu circulă troleibuzele linia 665 circulă de la terminalul ”Pajura” până la terminalul ”Sfinţii  Voievozi”, linia 670 circulă de la Bulevardul Basarabia până la terminalul ”Vasile Pârvan”, linia 696 circulă de la terminalul ”Depou Alexandria” până la terminalul ”Gara de Nord”.

”Tot din cauza vremii extreme, în cursul dimineţii, STB SA a decis înfiinţarea altor patru linii navetă de autobuze 610, 621, 632 şi 641, pentru preluarea călătorilor din staţiile liniilor de tramvai 1,10, 21, 32 şi 41”, a transmis societatea.

STB precizează că echipele de intervenţie fac eforturi pentru ca în cursul zilei de duminică circulaţia mijloacelor de transport public să revină la normal.

Cetățeanul TV

LĂSAȚI UN MESAJ

Vă rugăm să introduceți comentariul dvs.!
Introduceți aici numele dvs.