Nicuşor Constantinescu a fost trimis în judecată într-un alt dosar

Nicuşor Constantinescu despre magistrați Nicuşor Constantinescu

dosarAflat în arest la domiciului, președinte suspendat al Consiliului Județean Constanța, Nicușor Constantinescu, a fost trimis în judecată de DNA într-un alt dosar.

De această dată, el este acuzat de abuz în serviciu (trei infracțiuni, din care două în formă continuată), constituire de grup infracțional organizat și conflict de interese (nouă infracțiuni, din care cinci în forma continuată).

În dosar au mai fost deferiți Justiției pentru infracțiuni săvârșite în funcțiile menționate: Cristian Bogdan Zgabercea, consilier al șefului CJ Constanța, Carmen Florentina Oproiu, director al Direcției Coordonare Instituții Subordonate din aceeași instituție, Marcel Brâncoveanu Părău, reprezentant al Fundației Culturale Thalia, precum și Fundația Fantasio, Fundația Culturală Thalia.

Potrivit, în 2012, Nicușor Constantinescu, împreună cu ceilalți inculpați, a constituit un grup infracțional organizat al cărui scop a fost comiterea mai multor infracțiuni îndreptate împotriva patrimoniului județului Constanța, precum și a unor infracțiuni de evaziune fiscală. În aceeași perioadă, Constantinescu, ajutat de inculpații Zgabercea și Oproiu, este acuzat că și-a îndeplinit în mod defectuos atribuțiile de serviciu care decurgeau din calitatea de președinte CJ și a plătit în mod nelegal suma de aproximativ 5,1 milioane de lei, reprezentând finanțări nerambursabile din fonduri publice către asociații și fundații.

DNA precizează că finanțarea și plățile au fost efectuate numai pe baza unei hotărâri a CJ, fără respectarea normelor legale în vigoare prevăzute de Legea 350/ 2005 privind regimul finanțărilor nerambursabile din fonduri publice, alocate pentru activități non-profit de interes general și de OG 51/1998, actualizată, referitoare la îmbunătățirea sistemului de finanțare a programelor, proiectelor și acțiunilor culturale, care stipulează în mod expres principiile și regulile în care se pot asigura finanțări nerambursabile din fonduri publice.

Procurorii susțin că în 2012 Constantinescu, ajutat de cei doi inculpați, și-a îndeplinit în mod defectuos atribuțiile de serviciu, finanțând în mod nelegal cheltuieli cu activitățile sportive în sumă de peste 13, 3 milioane de lei, ce au reprezentat plăți nerambursabile din fonduri publice către asociații și cluburi sportive, tot numai în baza hotărârilor CJ, cu încălcarea flagrantă a prevederilor legale.

DNA menționează că, pe 8 ianuarie 2015, Nicușor Constantinescu a emis o dispoziție prin care în mod nelegal a deposedat o persoană de atribuțiile funcției de director general al unei direcții din CJ Constanța, totodată retrăgându-i acesteia dreptul de acordare a vizei de control. „Prin aceasta, inculpatul i-a provocat persoanei respective o vătămare nepatrimonială a drepturilor și intereselor legitime privind exercitarea atribuțiilor unui post pe care îl ocupase prin concurs și o pagubă patrimonială reprezentată de diminuarea salariului”, precizează DNA.

În acest dosar, anchetatorii îl acuză pe șeful CJ Constanța că în perioada 2009 — 2014, în exercitarea atribuțiilor de serviciu și în scopul obținerii direct sau indirect a unui folos patrimonial pentru sine sau pentru altul, a efectuat următoarele acțiuni: a aprobat virarea a 100.000 lei către Direcția Județeană pentru Sport și Tineret Constanța la solicitarea acestei instituții, pentru achitarea unui avans către un hotel, în condițiile în care acesta este deținut de o firmă la care inculpatul deține 25% din părțile sociale; a finanțat echipa de handbal a municipiului Constanța, în mod ilegal, de la bugetul județean, cu 3.750.000 de lei, iar din această sumă clubul sportiv, al cărui președinte era tot el, a achitat societății la care deținea 25% din părțile sociale suma de 113.032 de lei; a încheiat şapte contracte de prestări servicii cu trei firme, la care asociat este o persoană aflată în relații comerciale cu el și a efectuat plăți din fonduri publice în temeiul acestor contracte, în mai multe rânduri, în cuantum total de peste trei milioane de euro.

Cetățeanul TV

LĂSAȚI UN MESAJ

Vă rugăm să introduceți comentariul dvs.!
Introduceți aici numele dvs.