Nicolae Ioţcu, preşedintele suspendat al CJ Arad, a fost trimis în judecată de DNA

AradPreședintele suspendat al Consiliului Județean Arad, Nicolae Ioțcu, a fost trimis în judecată, în stare de arest preventiv, de procurorii DNA, pentru săvârșirea infracțiunii de trafic de influență.

În același dosar, au fost deferiți Justiției Adrian Nedelciu, director executiv al Direcției Tehnice Investiții din cadrul CJ Arad, acuzat de trafic de influență, și Mircea Alin Pătrașcu, administrator al unei firme, acuzat de cumpărare de influență.

Potrivit unui comunicat al DNA, în cursul anului 2012, Nicolae Ioțcu, în calitate de președinte al CJ Arad, a pretins de la Mircea Alin Pătrașcu, administrator al unei firme, suma de 40.000 de euro, pentru a-și exercita influența în cadrul procedurii organizate la nivelul CJ Arad în vederea atribuirii preferențiale a unui contract de achiziție publică privind „Furnizarea în leasing de echipamente medicale pentru dotarea Spitalului Clinic Județean de Urgență Arad „, în valoare de 1.600.000 de euro.

În aceeași perioadă și în același scop, Adrian Nedelciu, în calitate de director executiv al Direcției Tehnice Investiții în cadrul CJ Arad, a acceptat promisiunea remiterii de către Mircea Alin Pătrașcu a unor sume de bani pentru a determina funcționari din subordine să atribuie preferențial contractul respectiv. Astfel, Nicolae Ioțcu și Adrian Nedelciu au solicitat și au determinat funcționari din subordine să întocmească un caiet de sarcini preferențial și au stabilit prin dispoziție comisia de evaluare a ofertelor depuse, influențând membrii comisiei, astfel încât aceștia să stabilească drept câștigător al procedurii societatea menționată anterior în asociere cu o altă firmă. Urmare a acestei influențe, contractul respectiv a fost câștigat în luna octombrie 2014 de către asocierea formată din cele două firme.

Cetățeanul TV

LĂSAȚI UN MESAJ

Vă rugăm să introduceți comentariul dvs.!
Introduceți aici numele dvs.