Ministrul Turismului vrea să modifice ordonanța privind tichetele de vacanță pentru bugetari

Ministrul Turismului, Mircea-Titus Dobre, intenţionează să modifice ordonanţa care vizează tichetele de vacanţă, deoarece sunt două probleme: limitarea comisionului companiilor care emit voucherele şi cel al agenţiilor de turism.

“Trebuie realizată o modificare legislativă la ordonanţa care vizează voucherele de vacanţă. Sunt două probleme: limitarea comisionului la 1% pentru cei care emit pe piaţă aceste tichete, dar şi a celor de la agenţiile de turism, care au o marjă undeva până la 20%, în general fiindcă la unele servicii le dau mai ieftin, la altele mai scump. Am avut întâlniri şi ieri şi la târg (not.red. la Târgul de Turism organizat săptămâna trecută la Romexpo), inclusiv cu două entităţi private, reprezentative la nivel naţional şi le-am cerut să vină concret cu nişte idei vis a vis de modificarea legislativă fiindcă oricum suntem obligaţi să o facem. Pentru că trebuie să introducem aceste vouchere de vacanţă în sistemul public din data de 1 iulie 2017”, a declarat pentru Mediafax Mircea-Titus Dobre, Ministrul Turismului.

Agenţiile de turism s-au plâns că le este plafonat comisionul la 10% atunci când vând pe bază de voucher un pachet de servicii la un hotel din România şi că acelaşi pachet îl pot comercializa cu un comision mai mare dacă au contract direct cu hotelul respectiv şi au depus garanţii pentru contractarea unui număr mai mare de camere. Adică au preţuri diferite pentru acelaşi hotel, în funcţie de modul în care turistul îşi achită sejurul.

Nici companiile care emit voucherele nu sunt mulţumite de comisionul de 1%. Valoarea voucherele de vacanţă pentru bugetari va 1.450 de lei, iar acestea vor fi acordate de la 1 iulie. În cazul companiilor private valoarea voucherelor rămâne la şase salarii minime pe economie.

Cetățeanul TV

LĂSAȚI UN MESAJ

Vă rugăm să introduceți comentariul dvs.!
Introduceți aici numele dvs.