Ministrul Turismului, Mircea-Titus Dobre: bugetarii vor primi la 1 iulie tichete de vacanţă

Bugetarii vor primi, de la 1 iulie, tichete de vacanță, în valoare de 1.450 lei, a declarat joi ministrul Turismului, Mircea-Titus Dobre, într-o conferință susținută la Târgul de Turism al României (TTR) de la Romexpo.

„După cum apare și în programul de guvernare, pe data de 1 iulie 2017, vor intra în vigoare voucherele de vacanță pentru bugetari. Am modificat, prin ordonanță de urgență. Voucherele de vacanță nu mai sunt abrogate până la 31 decembrie 2017, cum erau inițial, ci până la 1 iulie. La ora actuală, în lege sunt trecute șase vouchere de vacanță, fiecare având valoarea unui salariu minim pe economie. Noi vom modifica această ordonanță care prevede șase vouchere și vom introduce un singur voucher, deoarece statul român doar atât poate suporta. Un singur voucher, având valoarea salariului minim pe economie, și anume 1.450 de lei”, a spus șeful de la Turism.

Mircea-Titus Dobre a precizat că, după modificările legislației actuale și introducerea noilor prevederi, urmează să se discute cu reprezentanții Ministerului de Finanțe în vederea stabilirii procedurii de alocare – online sau standard, tipizată.

Aceste tichete de vacanţă vor putea fi folosite pe perioada unui an calendaristic.

Cetățeanul TV

LĂSAȚI UN MESAJ

Vă rugăm să introduceți comentariul dvs.!
Introduceți aici numele dvs.