Mii de tineri delincvenți au parte anual de măsuri alternative la trimiterea în judecată

tineri delicventi

Câteva mii de tineri delincvenți beneficiază anual de măsuri alternative la trimiterea în judecată, potrivit studiului „Alternative la Trimiterea în Judecată a Minorilor în România. Un Sistem Fragmentat”.

Cu toate acestea, există semnale că această tendință ar putea să ia o altă direcție în viitorul apropiat, deoarece unii dintre actorii implicați nu sunt pe deplin mulțumiti de modul de executare a măsurilor alternative la trimiterea în judecată.

Deși în ansamblu, legislația în materie de justiție juvenilă a fost evaluată ca fiind în conformitate cu standardele europene și internațional, autorii au remarcat că este necesară consolidarea măsurilor alternative la trimiterea în judecată.

Una dintre principalele recomandări ale acestui raport este adoptarea unei strategii naționale pentru justiția juvenilă care să asigure un mecanism coerent și coordonat de punere în executare a măsurilor de protecție specială sau de sancționare penală a minorilor care au comis fapte penale.

O altă recomandare a autorilor este încurajarea participării active a minorilor aflați în conflict cu legea în procesul de luare a deciziilor și implicarea familiilor și comunităților în procesul de reabilitare a minorului.

Aprovimativ 4.000 de tineri delincvenți

„Prin promovarea incluziunii sociale și a modalităților extrajudiciare de a trata minorii aflați în conflict cu legea, România se situează printre cele mai avansate țări din Europa în ceea ce privește justiția pentru minori. România înregistrează încă mai mulți minori netrimiși în judecată decât cei trimiși în instanță. Ne dorim ca această cercetare cu cele 21 de recomandări să stea la baza îmbunătățirii sistemului de justiție juvenilă din România.” declară Prof. Dr. Ioan Durnescu.

Fundația Terre des hommes a lansat studiul „Alternative la Trimiterea în Judecată a Minorilor în România. Un Sistem Fragmentat.” elaborat de către Prof. Dr. Ioan Durnescu și doamna Corina Popa, asistent social. Studiul a fost realizat în cadrul proiectului AWAY – „Modalități Alternative în Administrarea Justiției pentru Minori și Tineri și oferă o perspectivă critică a sistemului de justiție juvenilă în România, cu un accent deosebit pe măsurile alternative la trimiterea în judecată.

Analiza a fost efectuată din perspectiva standardelor UE (Directivele 2012/29; 2001/220; 2012/800), dar și a unor standarde importante ale ONU (precum Regulamentul de la Havana, Regulamentul de la Beijing, Liniile Directoare de la Riyadh și altele).

În ceea ce privește măsurile alternative la trimiterea în judecată, România se situează printre cele mai avansate țări din Europa în ceea ce privește legislatia din domeniul justitiei juvenile, care permite ca o bună parte dintre minorii care comit fapte penale să fie scoși din circuitul justiției clasice, prin aplicarea unor măsuri alternative la trimiterea în judecată.

Cetățeanul TV

LĂSAȚI UN MESAJ

Vă rugăm să introduceți comentariul dvs.!
Introduceți aici numele dvs.