Made in Vaslui: O localitate inundată a rămas fără apă potabilă după ce hoții au distrus stația de tratare a apei

Peste 1.000 de locuitori din comuna vasluiană Dragomireşti, afectată de inundaţii zilele trecute, au rămas fără apă potabilă după ce hoţii au demontat şi distrus transformatorul de 500 de kilograme de la staţia de tratare a apei cu intenţia de a-l fura, dar pe care l-au abandonat lângă stâlpul pe care era montat.

Furnizarea apei potabile în sistem centralizat în localităţile Dragomireşti şi Poiana Petrei, care adună împreună o mie de locuitori, a fost întreruptă în urma sistării alimentării cu energie electrică a staţiei de tratare aflată în apropiere de primăria din localitate. În fapt, persoane căutate în prezent de poliţişti au demontat transformatorul de energie electrică amplasat pe un stâlp la aproximativ trei metri de sol, cu intenţia de a-l fura. Hoţii nu au mai reuşit să-l sustragă, abandonându-l chiar la baza stâlpului.

Transformatorul, cu o greutate de 500 de kilograme, a fost găsit în iarbă de către un paznic al primăriei, care a sunat la numărul de urgenţă 112 şi a anunţat Poliţia.

”În apropierea stâlpului a fost găsită abandonată şi o geantă cu scule, respectiv chei metalice şi un cleşte tip gură de lup. Poliţiştii au întocmit dosar penal pentru tentativă de furt calificat, fiind continuate cercetările pentru identificarea autorilor”, au anunțat reprezentanții Poliţiei Judeţene Vaslui.

Autorităţile din Dragomireşti susţin că realimentarea cu apă a celor două localităţi din comună nu se va face prea curând, având în vedere că respectivul transformator trebuie reparat sau înlocuit.

Cetățeanul TV

LĂSAȚI UN MESAJ

Vă rugăm să introduceți comentariul dvs.!
Introduceți aici numele dvs.