Partidul Alternativa pentru Germania (AfD) şi-a unit miercuri forţele cu alte partide de extremă dreapta din Europa pentru a forma un al treilea grup de extremişti de dreapta în Parlamentul European, însă a respins cererea de aderare a eurodeputaţilor din partidul Dianei Şoşoacă, S.O.S. România.
CITEŞTE ŞI: Şoşoacă, respinsă de Suveraniştii din Parlamentul European
Grupul intitulat Europa Naţiunilor Suverane îşi va lua locul în Parlamentul European alături de grupul Patrioţii pentru Europa, condus de Rassemblement National (RN) din Franţa şi de partidul Fidesz al premierului ungar Viktor Orban. Premierul Georgia Meloni din Italia, care conduce grupul Conservatorilor şi Reformiştilor (ECR), celălalt grup de dreapta dură din PE, a pierdut membri în favoarea Patrioţilor săptămâna trecută.
Pe lângă AfD, grupul Naţiunilor Suverane va include partide mici din Bulgaria, Franţa, Lituania, Polonia, Slovacia, Spania, Cehia şi Ungaria. Cu 28 de eurodeputaţi, acesta va fi mult mai mic decât grupul rival Patrioţii, care are 84 de membri.
În schimb, la cererea unor europarlamentari din Ungaria, grupul Naţiunilor Suverane nu i-a primit – din motive care nu au fost precizate – pe cei doi europarlamentari de la S.O.S România, Diana Şoşoacă şi Luis Lazarus.
„La cererea noastră, grupul a respins cererea de aderare a partidului S.O.S. România”, a declarat Laszlo Torozckai, membru al partidului Patria Noastră din Ungaria, într-o postare pe reţelele de sociale în care anunţa formarea noului grup.
Ce reflectă fragmentarea flancului de extremă dreapta din PE
Fragmentarea flancului de extremă dreapta din Parlamentul European, din ce în ce mai aglomerat, reflectă îndoielile profunde pe care partidele naţionaliste din Europa le au cu privire la colegii lor ideologici din ţările vecine, ceea ce face dificilă formarea unei alianţe transfrontaliere.
AfD, ale cărui opinii anti-imigraţie şi scepticism cu privire la sprijinul acordat Ucrainei nu diferă prea mult de agenda RN-ului lui Marine Le Pen, a fost repudiat de partidul francez înainte de alegerile pentru Parlamentul European din iunie din cauza faptului că un deputat AfD nu a condamnat suficient de ferm trecutul nazist al Germaniei.
Grupare politică
Pentru a forma o nouă grupare politică în Parlamentul European, care are 720 de membri, sunt necesari 23 de eurodeputaţi care să reprezinte cel puţin un sfert din cele 27 de state membre ale UE. Grupurile se bucură de anumite privilegii legislative şi financiare.
Cu 14 eurodeputaţi, AfD va fi de departe cel mai mare dintre cele nouă partide ale grupului Naţiunilor Suverane. Niciunul dintre acestea nu contribuie cu mai mult de trei eurodeputaţi fiecare.
Maximilian Krah, deputatul al cărui refuz de a condamna SS-ul nazist din timpul războiului a dus la excluderea AfD din fostul grup Identitate şi Democraţie, care în vechea legislatură gravita în jurul partidului lui Le Pen, a declarat că nu va fi membru în noul grup. „Acest grup de partide este o piatră de temelie importantă a unei transformări urgent necesare a UE”, a declarat Krah pentru Die Welt. „Importanţa proiectului mă depăşeşte cu mult, aşa că sunt mulţumit şi nu-i port pică”, a spus el.
Cetățeanul TV