Gabriela Firea cere să se anuleze licitația pentru mobilier stradal și amenință cu sancțiuni

Gabriela Firea a fost operată licitaţia pentru mobilier stradal proiecte contractate desființarea companiilor municipale

Primarul general Gabriela Firea a cerut luni Societăţii Municipale Străzi, Poduri şi Pasaje Bucureşti SA să anuleze de urgenţă licitaţia pentru mobilier stradal cu valoare estimată la peste 110 milioane de lei.

În plus, Firea a dispus sancţionarea conducerii companiei şi efectuarea de verificări, având în vedere că achiziţionarea de mobilier urban nu este considerată o prioritate.

”Având în vedere informaţiile apărute în mass-media, potrivit cărora Compania Municipală Străzi, Poduri şi Pasaje Bucureşti S.A. a lansat o licitaţie pentru achiziţionarea de mobilier stradal, cu o valoare care poate ajunge la peste 110 milioane de lei, Primăria Municipiului Bucureşti informează: Primarul General, Gabriela Firea, a solicitat Companiei Municipale Străzi, Poduri şi Pasaje Bucureşti S.A. anularea de urgenţă a procedurii iniţiate. Totodată, edilul şef a dispus sancţionarea conducerii companiei, precum şi efectuarea unor verificări la nivelul acestei societăţi”, a transmis luni Primăria Capitalei.

Licitația pentru mobilier stradal nu este o prioritate

Sursa citată a precizat că Societatea Municipală Străzi, Poduri şi Pasaje şi-a asumat realizarea unor lucrări importante de infrastructură, precum Prelungirea Ghencea, Pasajul Nicolae Grigorescu-Splai Dudescu (Etapă a ÎI a), Pasajul Doamna Ghica, dar şi Străpungere Avionului-Nisipoasă, materiile prime necesare executării acestor lucrări de infrastructură fiind prioritare, nu mobilierul urban.

Societatea Municipală Străzi, Poduri şi Pasaje Bucureşti S.A. a intenţionat să cumpere bănci, coşuri de gunoi, jardiniere şi alt mobilier urban, valoarea estimată a licitaţiei depăşind 110 milioane de lei.

Cetățeanul TV

LĂSAȚI UN MESAJ

Vă rugăm să introduceți comentariul dvs.!
Introduceți aici numele dvs.