Lia Olguța Vasilescu, despre bugetarii cu lefurile scăzute: nu au curajul să arate fluturașii de salariu

Ministrul Muncii, Lia Olguţa Vasilescu, insistă că salariile bugetarilor nu au scăzut și a precizat că aceia cărora li s-au micşorat veniturile nu depăşesc un procent de 3%, însă aceştia nu vor avea curaj să-şi arate fluturaşii de salariu.

„Cei care se aşteptau să le scadă salariile au primit fluturaşi şi au văzut că nu le scad şi nu mai au de ce să fie nemulţumiţi. Iar cei care au primit fluturaşii şi au văzut că le scad probabil că nu or să vă trimită niciodată fluturaşii pentru că sumele sunt foarte mari şi atunci aţi vedea de unde le-a scăzut salariul. La aproximativ 3% dintre bugetari scad salariile, nu mai mulţi. (…) E adevărat că se creşte pe diferenţă din anul 2019. Abia atunci cei cu salarii mici vor avea creşteri mult mai mari decât ceilalţi. Anul acesta e cel mai greu an din punctul de vedere al legii salarizării pentru că unii, 3%, scad, iar pentru ceilalţi s-a asigurat transferul contribuţiilor şi foarte puţin le-a crescut netul. Creşterile mari încep din 2019 pentru bugetari”, a declarat Lia Olguța Vasilescu duminică seară, la Antena 3.

Miercurea trecută, ministrul a susţinut că, dacă angajaţii din Sănătate nu sunt mulţumiţi de Legea salarizării, îi aşteaptă să discute la minister, adăugând că salariile sunt calculate greşit de către departamentele de Resurse Umane, deoarece se interpretează greşit legea. „Dacă nici cei din Sănătate nu sunt mulţumiţi, nu ştiu ce să mai spun, pentru că acolo ştiţi foarte bine ce majorări salariale sunt. Noi am avut foarte multe discuţii cu cei din Sănătate, a rămas ca Ministerul Sănătăţii să elaboreze un regulament de sporuri chiar împreună cu sindicatele, nu ştiu ce s-a mai întâmplat între timp, dar este obligatoriu ca el să fie gata până în luna martie. Dacă au ceva de reclamat, noi îi aşteptăm la minister, să stăm de vorbă cu ei, şi ei ştiu că de fiecare data când au discutat cu noi li s-au rezolvat toate problemele. Ca dovadă, ordonanţa 91 care s-a emis în luna decembrie. De altfel, vreau să vă spun că mi s-ar părea normal ca atunci când se constată o neclaritate, când este o problemă, să se adreseze direct Ministerului Muncii, care acum are în componenţă şi Dialogul social, ca să rezolvăm toate aceste probleme la masa verde, pentru că astăzi am constatat, după ce ne-am întâlnit cu grefierii, că ceea ce estimam ieri exact aşa este, adică li se calculează greşit salariile de către resursele umane şi se interpretează greşit legea”, a declarat Lia Olguța Vasilescu, la Parlament, referitor la angajaţii din Sănătate, care spun că le-au scăzut salariile.

Cetățeanul TV

LĂSAȚI UN MESAJ

Vă rugăm să introduceți comentariul dvs.!
Introduceți aici numele dvs.