Familii evacuate la Izvoarele – pământul a luat-o la vale! După sute de cutremure au început alunecările de teren

Izvoarele
Pământul a luat-o la vale la Izvoarele și amenință gospodăriile sătenilor. Sursa foto: TVR

Alunecările de teren de la Izvoarele, judeţul Galaţi, au luat amploare și devin un fenomen greu de controlat! Începând de luni, 6 martie, pământul s-a surpat cu peste trei metri!

Îngrijorările specialiştilor au crescut de când au constatat că s-a schimbat şi direcţia pe care pământul o ia la vale.

Mai multe famii sunt evacuate la Izvoarele

Până acum, 11 familii au primit ordin de evacuare, iar primarul comunei Slobozia Conachi, de care aparţine satul Izvoarele, a declarat, pentruu TVR, că este vorba despre casele aflate pe o rază de 500 de metri în apropierea alunecării de teren.

Specialiștii au constatat că surparea s-a accentuat și că acum sunt două direcţii pe care dealul o ia la vale – spre o stână și spre gospodăriile oamenilor.

Deocamdată nu sunt soluții tehnice

Experţii geologi au stabilit că, deocamdată, soluția propusă de autoritățile locale – stabilizarea dealului cu stâlpi de beton, nu poate fi pusă în practică, în lipsa unui studiu aprofundat. Potrivit primarului comunei Slobozia Conachi, Ministerul Dezvoltarii ar avea în plan alocarea de fonduri pentru regularizarea pârâului care traversează comuna și care ar putea fi la originea alunecării, dar aceasta nu este o soluție pe termen lung.

În ultimii ani, oamenii din Izvoarele au trecut prin multe încercări. În 2013, acolo a avut loc o serie de peste 300 de cutremure de suprafaţă care au afectat mai multe case. Anul trecut, oamenii s-au luptat cu inundaţiile.

Cetățeanul TV

LĂSAȚI UN MESAJ

Vă rugăm să introduceți comentariul dvs.!
Introduceți aici numele dvs.