Ion Iliescu şi Nicolae Ceauşescu vor să devină consilieri locali în judeţul Olt. Ce meserii au cei doi

înapoi la dictatură

Ion Iliescu şi Nicolae Ceauşescu candidează în judeţul Olt pentru câte un mandat de consilier local în comunele lor, Crâmpoia şi Poboru. Primul lucrează în construcţii şi celălalt este mecanic la pompele de apă.

Ion Iliescu este candidat ALDE la funcţia de consilier local în comuna Crâmpoia, iar poziţia pe care o ocupă este a opta, la jumătatea listei de candidaţi.

„Iliescu e un tânăr, lucrează în domeniul construcţiilor, are până în 30 de ani. Vom vedea dacă locul ocupat de Ion Iliescu este eligibil, este la jumătatea listei, competiţia e una destul de strânsă la noi în comună şi sunt 13 mandate de consilieri”, a declarat pentru Agerpres preşedintele ALDE Crâmpoia, Ilie Chiriţă.

Nicolae Ceauşescu ocupă ultimul loc pe lista de candidaţi PSD la Consiliul Local Poboru.  Primarul comunei Poboru, Iulian Bărăscu, candidat PSD pentru un nou mandat în fruntea administraţiei localităţii, a declarat pentru Agerpres că decizia de a-l propune pe Nicolae Ceauşescu pentru a candida la un mandat de consilier local a fost una de ultim moment, pentru a completa lista, dar consideră că a fost „inspirat” deoarece „nea Nicu” se implică în activităţile din campanie şi se bucură că se numără printre candidaţi.

„Nicolae Ceauşescu este ultimul candidat pe lista PSD pentru Consiliul Local Poboru. El este mecanic la pompele de apă şi are 62 de ani. Este bucuros că este pe lista de candidaţi şi glumeşte adesea când merge în merge în campanie spunând că privind lista de jos în sus, este de fapt primul candidat. Ceauşescu e un nume des întâlnit în zona noastră, suntem aproape de Scorniceşti. Mai avem în comună şi alt Nicolae Ceauşescu şi sunt mai multe familii Ceauşescu, dar fără vreo legătură de rudenie cu fostul lider comunist Nicolae Ceauşescu”, a adăugat Iulian Bărăscu.

Chiar pe lista de candidaţi a PSD Poboru mai este o persoană cu numele Ceauşescu. Este vorba de Florin Ceauşescu, în vârstă de 40 de ani, asistent medical în localitate. Florin Ceauşescu ocupă un loc eligibil în opinia primarului Bărăscu, anume locul cinci.

În judeţul Olt, pentru cele 1.293 de mandate de consilier local, în 112 localităţi, candidează 7.949 de persoane.

Cetățeanul TV

LĂSAȚI UN MESAJ

Vă rugăm să introduceți comentariul dvs.!
Introduceți aici numele dvs.