Incendiul de la Clubul Bamboo din București: procurorii au audiat 50 de persoane în patru zile

50 de persoane, angajați sau clienți, au fost audiate în perioada 21-23 ianuarie, în vederea stabilirii circumstanțelor în care a avut loc incendiul de la Clubul Bamboo din București.

De asemenea, au fost audiați reprezentanții legali ai firmei care deține clubul, precizează marți Parchetul de pe lângă Tribunalul București (TB).

În aceeași perioadă, a fost monitorizată starea persoanelor internate și au fost ridicate înscrisuri medicale de la spitalele la care au fost transportate persoanele vătămate în incendiu. Totodată, a fost atașată la dosarul cauzei documentația transmisă de instituțiile publice cu atribuții în autorizarea și verificarea activității clubului (Inspectoratul pentru Situații de Urgență, Poliția Locală Sector 2, Primăria Sectorului 2), documentație care este analizată la momentul actual.

Potrivit datelor furnizate de Parchetul de pe lângă TB, cercetarea la fața locului a fost inițiată pe 21 ianuarie, cu privire la exteriorul construcției, respectiv proximitatea zonei afectate de incendiu, însă desfășurarea acestei activități a fost influențată de faptul că intervenția pentru stingerea incendiului a fost una de durată, dată fiind amploarea acestuia, incendiul fiind declarat lichidat în data de 23 ianuarie.

În acest interval de timp, au fost analizate posibilitățile tehnice de continuare a cercetării la fața locului de către procurorii criminaliști din cadrul Parchetului de pe lângă TB și ofițerii de poliție din cadrul Serviciului Omoruri și Serviciului Criminalistic – DGPMB, activitate care presupune îndepărtarea unor părți semnificative din structura metalică a construcției, în condițiile în care riscul de prăbușire este extrem de mare, aspect constatat atât de către pompierii care au acționat pentru stingerea incendiului, cât și de către reprezentanți ai Inspectoratului de Stat în Construcții.

În acest sens, au avut loc consultări repetate la locul producerii incendiului cu specialiști din cadrul Inspectoratului General pentru Situații de Urgență și al Inspectoratului de Stat în Construcții, până la momentul actual nefiind identificate resursele necesare pentru realizarea acestei intervenții, nici în ceea ce privește utilajele – cele deținute neavând anvergura necesară, date fiind și particularitățile perimetrului în care trebuie să fie efectuată intervenția — nici în ceea ce privește personalul calificat pentru manevrarea unor astfel de utilaje, mai precizează aceeași sursă.

Cetățeanul TV

LĂSAȚI UN MESAJ

Vă rugăm să introduceți comentariul dvs.!
Introduceți aici numele dvs.